Autorităţile americane şi europene de reglementare au ştiut cu cel puţin doi ani înainte de accidentul companiei Lion Air, că metoda obişnuită de control al unghiului din faţă al avionului Boeing 737 MAX ar putea să nu funcţioneze, transmite vineri site-ul agenţiei de ştiri Reuters, citat de businessmagazin.ro
Agenţia Europeană de Aviaţie şi Spaţiu (EASA) a certificat avionul ca fiind sigur în mare parte, afirmând că procedurile suplimentare şi instruirea piloţilor ar explica, în mod clar, situaţiile „neobişnuite” în care piloţii ar trebui să manipuleze manual o roată rar utilizată pentru a controla unghiul avionului.
Potrivit unui document al companiei aeriene American Airlines, aceste situaţii nu au fost enumerate în manualul de zbor.
Documentul de certificare EASA, disponibil online, a fost emis în februarie 2016, a spus purtătorul de cuvânt al agenţiei.