STUDIU: În Marea Moartă, microbii se mâncau între ei pentru a supravieţui
Într-un studiu realizat de cercetătorii francezi şi elveţieni s-au analizat sedimente forate din centrul Mării Moarte, găsindu-se că viaţa microbiană străveche acumula energia necesară supravieţuirii prin consumarea organismelor moarte.
Conform savanţilor, aceste rezultate duc la o nouă înţelegere a biosferei adânci a Pământului - lumea subterană dintre suprafaţa planetei şi interiorul său - unde pot exista milioane de specii de microbi încă nedescoperite care trăiesc în medii extreme.
„Mediul de sub fundul Mării Moarte este unul dintre cele mai extreme ecosisteme de pe planetă. Prin studierea unui mediu care împinge viaţa la limită, putem avea indicii cu privire la procesele care alimentează viaţa în adâncime”, au scris autorii studiului în lucrare.
Marea Moartă (care este de fapt un mare lac) este una dintre cele mai sărate ape din lume, având o salinitate de zece ori mai mare decât oceanele lumii. Pentru a înţelege mai bine istoria vieţii în acest ecosistem extrem, autorii au investigat mostre de sediment îngropate la 245 de metri sub fundul lacului. În acestea, echipa a găsit urme ale vieţii microbiene scrie descopera.ro