Oamenii de știință au creat un craniu 3D transparent care oferă posibilitatea studierii creierului în timp real
foto: agerpres.ro
Un craniu transparent realizat cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D, dezvoltat de o echipă de oameni de ştiinţă americani şi implantat la şoareci, oferă posibilitatea de a studia în timp real întreaga suprafaţă cerebrală, relatează agenţia Xinhua marţi.
Studiul, publicat marţi în jurnalul ştiinţific Nature Communications, descrie dispozitivul numit ''See-Shell'', ce poate oferi informaţii suplimentare despre problemele care afectează creierul, precum comoţiile cerebrale sau bolile Alzheimer şi Parkinson.
''Această tehnologie ne permite să vedem în acţiune o mare parte din cortex şi ne oferă totodată un control şi o precizie fără precedent în timpul stimulării anumitor părţi ale creierului'', a declarat unul dintre coautorii studiului, Suhasa Kodandaramaiah, de la Universitatea din Minnesota.
Cu ajutorul craniului transparent, neurologii au acces la o imagine amplă a creierului în contextul în care s-a constatat că ceea ce se petrece într-o zonă a acestuia este probabil să afecteze simultan şi alte regiuni cerebrale.
Cercetătorii au scanat digital suprafaţa craniului şoarecelui şi au utilizat apoi informaţiile pentru a crea un craniu artificial, transparent, care are aceleaşi contururi ca şi craniul original.
Printr-o intervenţie chirurgicală de mare precizie, partea superioară a craniului şoarecelui a fost înlocuită cu craniul transparent imprimat 3D.
Corpul animalului nu a respins implantul, ceea ce a permis cercetătorilor să studieze acelaşi creier pe parcursul mai multor luni.
''Acest nou dispozitiv ne permite să observăm activitatea cerebrală la cel mai mic nivel, mărind imaginea în zona anumitor neuroni, şi să avem totodată de-a lungul timpului o imagine de ansamblu a unei regiuni extinse a creierului", a explicat Kodandaramaiah.