Veste bună pentru medici. Revista Politici de Sănătate va fi lansată la Chişinău
Medicii vor avea propria revistă de specialitate. Publicaţia română „Politici de Sănătate” a lansat o ediţie şi peste Prut.
Filiala de la Chişinău îşi propune să promoveze inovaţiile din medicină şi modul sănătos de viaţă.
"Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale se ocupă de politici de sănătate şi pentru noi este important să avem o cale de comunicare, iar această revistă vine în Republica Moldova pentru a ne ajuta în acest sens", a spus ministrul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, Silvia Radu.
Revista are 68 de pagini şi un tiraj de trei mii de exemplare. Publicaţia va apărea trimestrial şi va fi distribută gratuit în toate instituţiile medicale din ţară. Cei care muncesc la conţinutul acesteia spun că vor pregăti mereu informaţii de actualitate.
"Vedem această revistă ca o ilustraţie a realităţii din Republica Moldova. pe paginile ei se vor
regăsi autorităţi de la noi, din România, din Uniunea Europeană, de asemenea personalităţi notorii din domeniul medicinei. Revista va asigura un transfer de experienţă şi de cunoştinţe", a spus coordonator-editor al revistei "Politici de Sănătate", Inga Pasicinic.
Cititorii sunt în mare parte oameni cu studii medicale, care percep revista drept o platformă de comunicare.
"Revista vine să contruiască punți între toate sectoarele care contribuie la bunăstarea din sistemul de sănătate. Eu am în vedere şi sectorul de prestări servicii, sectorul de finanţare, aspectul respectării drepturilor pacienţilor, dotarea cu echipamente şi tehnologii medicale noi", a spus directorul Institutului de Medicină Urgentă, Mihai Ciobanu.
În România, revista „Politici de Sănătate” a apărut pentru prima dată în 2013.