Tot mai mulţi străini aleg să viziteze Moldova, iar ghizii sunt tot mai solicitați
Embed:
Tot mai mulţi străini aleg să viziteze Moldova, aşa că serviciile ghizilor de la noi devin mai populare. Svetlana Şmagaleva are studii în inginerie, dar a ales să le arate turiştilor cele mai frumoase locuri din ţară şi face acest lucru deja de 45 de ani.
”Acest monument al lui Grigore Cotovschi intră în top cinci sculpturi din Europa. A fost instalat aici în anul 1954.”
”Întreprinderea în care activam, a fost inclusă în lista celor vizitate de turiști. Pe atunci, în Chișinău veneau mai mulţi turiști decât era populația orașului. Aşa că mi-au încredințat sarcina să le fiu ghid”, a spus ghidul Svetlana Șmagaliova.
Tatiana Cazacu este ghid în Parlament de doi ani. Cei mai mulţi vizitatori sunt copii.
”Implicăm copiii în activități interactive, interesante pentru ei, în cadrul cărora ei nu află doar despre istoria Parlamentului, dar și despre activitatea acestuia. Pentru că ei sunt viitori alegători și de ce nu, deputați”, a spus ghidul în Parlament, Tatiana Cazacu.
Avem locuri frumoase, dar trebuie să știm cum să le promovăm, spun ghizii.
”Moldovenii nostri pleacă peste hotare, văd ceva frumos și laudă alte țări, dar din păcate despre ceea ce avem frumos în jurul nostru deseori vorbim urât doar”, a spus ghidul în vinării, Vadim Mânzatu,
Președintele Asociației Ghizilor, Lectorilor și Translatorilor din Republica Moldova spune că profesia de ghid este pe cât de interesantă, pe atât de dificilă.
”Un ghid nu trebuie să se oprească la ceea ce cunoaște. Cunoaște mult, dar nu cunoaște totul, din această cauză ghidul trebuie să fie permanent în activitatea de a cunoaște”, a spus președintele AGLT din Republica Moldova, Nina Belei.
În Republica Moldova sunt aproape cinci sute de ghizi.

- Șase țări își expun în Moldova echipamentele din domeniul construcțiilor și din sectorul energetic
- PUBLIKA REPORT: Fiecare a zecea nucă vândută în Europa este produsă în Republica Moldova
- O copilă de 2 ani din Capitală a ajuns de urgenţă la spital. Ce au extras medicii din STOMACUL acesteia (FOTO)
- Banca Naţională a Moldovei uşurează procedura de finanțarea bancară a agenților economici