Hormonul Klotho (numit după Clotho, una dintre cele trei zeiţe ale destinului în mitologia greacă) a fost descoperit din întâmplare, în anii 1990, de un cardiolog japonez, Makoto Kuro-o - în prezent, profesor la Universitatea Medicală Jichi -, şi echipa sa, în timpul unui studiu pe şoareci privind hipertensiunea arterială.

Klotho este produs de câteva organe din corp, inclusiv de creier, iar cercetătorii japonezi au descoperit că absenţa hormonului determină deteriorarea rapidă a capacităţilor cognitive şi scurtarea semnificativă a duratei de viaţă.

Şoareci concepuţi pentru a produce un nivel dublu din acest hormon au trăit cu 30% mai mult decât media, potrivit rezultatelor unui studiu publicat de cercetătorii niponi în 2005.

În 2011, profesorul Dena Dubal a fost angajată la Universitatea California din San Francisco, unde a început să lucreze la mai multe studii privind efectele hormonului Klotho şi posibilitatea ca acesta să fie elementul cheie ce ar putea sta la baza descoperirii unor tratamente eficiente contra demenţei şi altor tulburări ale creierului provocate de îmbătrânire.

Echipa de cercetători americani a dorit să afle dacă Klotho are efecte şi asupra capacităţilor cognitive şi de memorare în cazul şoarecilor, iar rezultatele au fost uimitoare. În cadrul unuia dintre studiile lor, aceştia au descoperit că un nivel mai mare de Klotho poate proteja şoarecii concepuţi cu simptome de Alzheimer de declinul cognitiv specific maladiei.

"Capacitatea lor de a gândi, aşa cum am putut să o măsurăm, a fost conservată" la fel de bine ca în cazul şoarecilor sănătoşi, a declarat Dubal.

De asemenea, şoarecii sănătoşi modificaţi pentru a produce o cantitate mai mare de Klotho au avut rezultate mai bune la testele de evaluare a capacităţilor cognitive comparativ cu animalele obişnuite.

Concluzia cercetătorilor a fost că enzima nu are ca efect doar protejarea creierului, ci şi stimularea capacităţilor cognitive, chiar şi în cazul şoarecilor tineri.

De la publicarea rezultatelor studiilor cercetătorilor americani au trecut cinci ani, perioadă în care alte echipe de savanţi au descoperit lucruri suplimentare, de exemplu, că hormonul poate proteja creierul de efectele mai multor tulburări neurologice, inclusiv scleroza multiplă şi maladia Parkinson.

În prezent, Dubal şi alţi cercetători încearcă să pună la punct tratamente care au la bază descoperirile lor.

Însă va mai dura mult timp până se vor pune la punct aceste tratamente, mai ales că cercetătorii recunosc că nu cunosc pe deplin efectele Klotho asupra creierului.

Cercetătorii nu pot face astfel de experimente pe subiecţi umani, pentru a vedea dacă efectele Klotho sunt similare.

Însă unele persoane sunt purtătoare ale unei variante genetice care face ca în organismele lor să se producă în mod natural un nivel mai mare de Klotho.

Profesorul Dubal şi colegii ei au identificat un grup de persoane în vârstă sănătoase cu această variantă genetică şi le-au testat capacităţile cognitive, acestea având rezultate mai bune decât oamenii care au un nivel mediu de Klotho.

Specialiştii spun că şi aceste persoane se confruntă cu declinul cognitiv provocat de îmbătrânire, dar că nivelul de la care pornesc este mai sus decât al celor care nu sunt purtători ai acestei variante genetice.

În luna martie, Dubal şi colegii ei au publicat rezultatele unui studiu care sugerează că hormonul poate oferi o anume protecţie contra maladiei Alzheimer şi în cazul oamenilor.

În 2015, unul dintre colaboratorii lui Dubal, Carmela Abraham, de la Universitatea din Boston, a înfiinţat compania Klogene Therapeutics, cu scopul de a dezvolta tehnici de manipulare a hormonului Klotho, pornind de la ideea că acesta poate proteja creierul uman de efectele maladiilor neurodegenerative.

Într-o serie de experimente savanţii au reuşit, printr-o tehnică de editare genetică, să modifice ADN-ul neuronilor umani pentru a produce un nivel mai mare de Klotho.

Un studiu publicat în 2017 de Dubal şi colegii săi a arătat că şoareci cărora li s-a administrat Klotho, injectabil, în burtă, au avut rezultate mai bune la testele cognitive decât animalele obişnuite.

Pe de altă parte, profesorul Gwendalyn D. King se arată sceptică în ceea ce priveşte perspectiva unui medicament. Deşi nu contestă rezultatele tuturor acestor studii, aceasta este de părere că cercetătorii trebuie să analizeze efectele hormonului Klotho asupra celulelor individuale, mai ales în condiţiile în care, de exemplu, în studiul din 2017, hormonul administrat în abdomenul şoarecilor nu a ajuns la creier, ci, probabil, a antrenat o serie de reacţii în organism care nu au fost deocamdată explicate.

La rândul său, Eric Juengst este de părere că experimentele de editare genetică efectuate de Klogene ridică întrebări de etică, în condiţiile în care oamenii sunt mai tentaţi să fie de acord cu modificări de acest tip pentru a preveni o boală, dar nu şi pentru a stimula capacităţi cognitive.

Însă, dacă se va descoperi un tratament care să prevină demenţa, oamenii nu vor putea beneficia de acesta fără a accepta şi că poate stimula inteligenţa.

Pentru Dubal problema se pune în mod diferit, respectiv dacă nu ar fi incorect ca doar unor oameni să li se ofere beneficiile unui astfel de medicament care poate stimula capacităţile cognitive.

Însă, pentru Dubal, cel mai important lucru ar fi ca aceste probleme etice să nu blocheze cercetările asupra hormonului, în sensul de a dezvolta modalităţi de prevenire a maladiilor potenţial letale.

Până în 2050, 115 milioane de persoane vor fi diagnosticate cu Alzheimer.

"Dacă putem face din asta un tratament eficient, atunci este lipsit de etică să nu o facem cu ajutorul Khlotho", a concluzionat aceasta.