Google va lansa telefoanele Pixel 3a foarte curând
Nu va mai dura foarte mult până când vom vedea în mod oficial primele smartphone-uri mid-range de la Google. Compania pare să lucreze de foarte multă vreme la seria Pixel 3a, care a apărut prima dată la sfârşitul anului trecut, sub formă de dispozitive reale, care au ajuns în mâinile unor bloggeri din Rusia. Totuşi, anunţul se lasă aşteptat, însă acesta ar putea veni foarte curând, având în vedere că până şi site-ul oficial dedicat telefoanelor Pixel a listat de curând aceste modele.
Pentru o scurtă perioadă, site-ul Google includea referinţe către seria de telefoane Pixel 3a, serie despre care am mai primit astfel de informaţii neoficiale chiar şi din fişierele sistemului de operare Android în versiunile sale mai recente. În ciuda faptului că site-ul nu avea o pagină activă către care să redirecţioneze click-urile, avem o confirmare oficială că aceste dispozitive chiar există şi că vor fi numite Pixel 3a.
Practic, zvonurile despre modelele mid-range de la Google sunt aproape confirmate. Zvonurile vorbesc despre două modele, Pixel 3a „Bonito”, cu ecran mai mic şi rezoluţie 2.160 x 1.080 pixeli şi Pixel 3a XL „Sargo” cu ecran mai înalt cu rezoluţie de 2.220 x 1.080 pixeli. Cele două modele ar trebui să fie livrate cu chipset-uri Snapdragon din seriile 600 şi 700 de la Qualcomm şi cu 4 GB memorie RAM, această caracteristică din urmă fiind similară cu cea a modelelor Pixel 3 din gama high-end.
Desigur, camerele foto vor fi elementele cel mai atractive, întrucât Google doreşte să ofere o performanţă similară Google Pixel 3 pe aceste dispozitive, în ciuda preţului mai mic. Pixel 3a ar trebui să ofere acelaşi hardware pentru camere, diferenţele fiind în procesoarele de imagine integrate în chipset-uri. Software-ul Pixel Visual Core, care permite dispozitivelor Pixel să ofere fotografii atât de bune, va fi prezent şi pe aceste modele.
Anunţul oficial este aşteptat luna viitoare, în cadrul conferinţei anuale Google I/O.