Liderii europeni se întâlnesc la Bruxelles pentru a discuta despre ieşirea Marii Britanii din UE
Liderii europeni se întâlnesc astăzi la Bruxelles pentru a discuta despre ieşirea Marii Britanii din UE. În cadrul summitului special, cei 27 de şefi de stat şi de guvern din cadrul Uniunii Europene vor vota acordarea unei noi prelungiri pentru Brexit. Dacă nu se va ajunge la consens, britanicii riscă să iasă din blocul comunitar vineri, pe 12 aprilie, fără niciun acord.
Ieri, premierul de la Londra, Theresa May, a mers la Berlin şi Paris unde a pledat în favoarea obţinerii unei noi amânări a Brexitului.
Cancelarul german, Angela Merkel, a fost de acord cu o prelungire care poate fi de maximum un an. Poziţia preşedintelui francez, Emmanuel Macron, a fost mai dură.
Liderul de la Paris susţine că o nouă amânare de un an este prea lungă şi că Franţa vrea să găsească soluţii pentru evitarea unui Brexit fără acord, însă cu respectarea unor condiţii suplimentare.
Pe de altă parte, la Londra, deputaţii britanici au aprobat un amendament care permite premierului Theresa May să ceară Uniunii Europene o amânare a Brexitului până în data de 30 iunie, sau mai repede, dacă un acord va fi votat până la acea dată.