Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul "sabotaj" definit de dicționar ca o acțiune care are ca scop împiedicarea bunului mers al unei activități, în special frânarea desfășurării normale a unui proces de producție. Unele dicționare precizează că este vorba de distrugerea, stricarea conștientă a unui lucru, a unei mașini etc. pentru a zădărnici o acțiune, un proces etc. Iar dicționarul lui Șăineanu din anul 1929 nuanțează că este o ”apucătură necinstită a lucrătorilor cari intențional deteriorează materialul stăpânului lor”.

E discutabilă, de fapt, afirmaţia despre caracterul necinstit al acestei apucături. O denotă şi incursiunea în istoria cuvântului şi fenomenului pe care îl desemnează.

În cartea sa ”Cuvintele în istorie”, scriitorul american Isaac Asimov aminteşte succint că în linii mari grupurile sociale se împart în nu prea numeroşii conducători şi numeroşii subordonaţi. Uneori supuşii sunt trataţi nedrept, dar nu prea au mijloace de ripostă. În secolul al XIX-lea, când revoluţia industrială a condus la apariţia fabricilor şi uzinelor în Europa Apuseană a apărut o nouă clasă a celor împilaţi – proletariatul sau clasa muncitoare.  

Cum puteau riposta proletarii la nedreptăţi? Dacă abandonau munca, mureau de foame. Dacă declarau grevă şi opreau funcţionarea întreprinderilor, maşina represivă a statului i-ar fi presat. Şi atunci au recurs la încetinirea intenţionată a ritmului muncii şi la defectarea intenţionată a maşinilor şi mecanismelor, la deteriorarea mărfurilor deja produse. Era greu să li se atribuie vina pentru aceste acţiuni unor persoane concrete. Această neglijenţă sau neîndemânare intenţionată a fost numită mai întâi în Franța sabotaj.  

Așa a apărut fenomenul, dar de unde i s-a luat denumirea? Surprinzător, de la denumirea unui articol de încălțăminte, mai precis, a saboților de lemn purtați odinioară de francezii săraci. Conform unei legende din perioada respectivă,  muncitorii francezi stricau strungurile lovindu-le cu saboții lor.  Dar mai credibilă e versiunea că acest cuvânt provine din atitudinea disprețuitoare a păturilor de sus ale societății față de muncitori pe care îi considerau grosolani și neîndemânatici ca saboții. Sensul iniţial al verbului franţuzesc „saboter” era de „a merge zgomotos în saboţi”, iar saboţii erau purtaţi de săraci pentru că erau mai ieftini decât  încălţămintea de piele.

Dar termenul "sabotaj” a devenit popular în timpul grevei feroviarilor din anul 1912. Muncitorii au deteriorat căile ferate tăind traversele de lemn  pe care se fixează şinele. Apropo,  cuvântul sabot mai are un sens – unul din lexicul feroviarilor, şi anume: dispozitiv care se montează pe o șină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. De altfel,  încă un sens al cuvântului este de piesă care servește ca organ principal la o frână cu fricțiune. S-ar putea ca aceste sensuri ce vizează frânarea să se fi adăugat după apariţia sabotajului,  sensul figurat transformându-se în sens propriu.

Sabotajul feroviar din 1912 i-a adus celebritatea termenului, care de atunci e folosit şi cu referire la alte cazuri de deteriorare intenţionată a maşinilor şi utilajelor.

În timpul primului război mondial francezii şi belgienii din teritoriile ocupate de germani distrugeau tot ce-i putea fi de folos inamicului, punând începutul sabotajului de război, utilizat şi în războaiele mari şi mici care au urmat.