Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre un termen  gastronomic nedreptățit prin utilizarea lui ca eufemism în contexte contrarii celor culinare. Este vorba de cuvântul ”rahat”.

În dicţionarele explicative cuvântul este definit în primul rând ca produs de cofetărie cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite substanțe aromatice și prezentat de obicei în formă de cuburi mici. Sensul figurat este de lucru fără importanță sau om de nimic. Iar un ultim sens, familiar şi argotic, desemnează excrementele sau altfel spus, materia fecală. .

E o polarizare paradoxală a sensurilor. Unde mai pui că nişte dicţionare mai vechi ne aduc la cunoştinţă sensul iniţial al acestui cuvânt turcesc preluat de la arabi: confort, huzur, tihnă, repaus, îndestulare. De la turci l-au preluat foştii supuşi ai Înaltei Porţi: grecii, bulgarii, sârbii şi, după ştim deja, românii care înainte spuneau  cu mândrie sau invidie despre sine sau despre cineva că ședea cu tot rahatul sau  trăia bine și în rahat, în sensul că trăia în belşug şi îndestulare.

Ceea ce numim noi rahat e o prescurtare din rahat locum care în turcă înseamnă desfătarea gâtlejului sau bucată delicioasă.  Iar în limba arabă rahat al-hulqum înseamnă ”plăcere pentru cerul gurii”.  I-a fost prezentat în premieră sultanului turc la sfârșitul secolului al 18-lea de cofetarul curții, Ali Muhiddin Hagi Bekir. Peste un veac, în anul 1897 nepotul acestuia, Mehmed Muhiddin le-a prezentat acest produs europene, la expoziția internațională de la Bruxelles la care a fost distins cu medalia de aur și a semnat contracte de livrare de rahat lucum în Europa. Produsul e cunoscut în toată lumea, dar răspândit mai ales în bucătăria turcă, bulgară, albaneză, bosniacă, greacă, cipriotă şi românească.

E un mister cum de a ajuns denumirea acestui deliciu gastronomic să însemne practic contrariul său. În dicţionarele din prima jumătate a veacului trecut indicarea sensului depreciativ şi vulgar lipseşte. E cam nedreaptă această extindere excesivă de sens a termenului ce denumeşte un produs de patiserie atât de gustos şi rafinat, dar nebănuite sunt căile capriciilor lingvistice, mai ales în registrul argotic.

În acest registru, pe lângă sensurile depreciative pe care le-am numit mai înainte, cuvântul „rahat” mai figurează şi ca interjecţie care exprimă nemulţumirea sau enervarea.  Şi mai circulă şi nişte expresii pe potrivă. Bunăoară, a face rahatul praf  înseamnă a fi complet ineficient, în schimb a face rahatul bici sau a face din rahat bici echivalează cu  a obține o performanță notabilă într-un domeniu de activitate, cu resurse modeste, în împrejurări defavorabile. A fi în rahat până la gât înseamnă a avea necazuri mari – vă amintesc că în vechime “a trăi în rahat” înseamna “a huzuri”.

Pe de altă parte, este de înțeles tendința de a căuta eufemisme pentru evitarea coprofemiei – adică a vorbirii obscene. În acest termen, coprofemie, particula copro- este un element de compunere savantă cu semnificația ”excrement”, preluat din limba greacă în care chiar asta înseamnă – excrement, bălegar, iar –femie, tot de origine greacă, înseamnă ”vorbire, exprimare”.   Am putea spune că eufemismele te scapă de bucluc în comunicare, numai că în cazul de față ajungem într-o situație comică, deoarece cuvântul ”bucluc” înseamnă în limba turcă…  „gunoi” sau ”balegă”.