LEUL CONTINUĂ SĂ PIARDĂ, iar EURO și DOLARUL american continuă să se scumpească
Euro şi dolarul american continuă să se scumpească. De vineri şi până astăzi, moneda unică europeană a crescut cu 24 de bani şi valorează 20 de lei şi nouă bani, iar dolarul costă 17 lei şi 76 de bani, cu 16 bani mai mult decât la sfârşitul săptămânii trecute.
Asta în condiţiile în care cursul oficial al leului s-a menţiunut stabil în ultimele luni.
Scumpirea euro cu aproximativ 30 de bani în doar câteva zile îi cam îngrijorează în special pe studenţii care închiriază locuinţe. Printre ei este şi Dorina Mocreac. Tânăra achită pentru chiria unui apartament cu o cameră, în sectorul Ciocana, 150 de euro.
"Dacă până acuma achitam 2 900 de lei pe lună, voi fi nevoită să achit trei mii de lei. Clar lucru că asta mă afectează pentru că sunt studentă şi banii vin din partea părinţilor. La mine lucrează numai un părinte şi e greu", a spus studenta Dorina Mocreac.
În aceeaşi situaţie sunt şi alţi studenţi.
"Dacă în luna aprilie, la începutul lunii, euro era 19.30 şi ceva astăzi am observat că este 19.95-19.96 Dacă înainte achitam 3.800 lei pentru un apartament cu două camere în sectorul Botanica, luna asta cred că voi achita în jur de patru mii de lei. Şi asta un pic dă bătăi de cap", a spus studenta Nicoleta Vlas.
Deprecierea leului îi afectează şi pe cei care vor să-şi cumpere o locuinţă. Maria Borovscaia povesteşte că nepoata ei era pregătită să-şi cumpere un apartament într-un bloc nou de locuinţe. Fluctuaţiile valutei au făcut-o să mai aştepte un pic.
"Şi-a schimbat părerile că spune ea, cum să ia un credit atât de mare, să achite atâțea bani, dacă euro aşa creşte. Nu se ştie mai departe ce va fi cu el. Nepoata cumpără euro, pentru că nu primeşte salariu în euro. Voia într-o casă nouă, dar acuma s-a stopat", a spus Maria Borovscaia, locuitoare a oraşului Chişinău.
Pe unii cetăţeni scumpirea monedei unice europene şi a dolarului american nu-i afectează prea mult.
"Din partea mea, cum este aşa să fie. Nu putem schimba."
"Sincer să fiu, asta nimic nu schimbă. Deloc."
Experţii economici presupun că fluctuaţiile valutare sunt determinate de factori politici. Mai exact, de incapacitatea parlamentarilor de a crea o majoritate parlamentară şi a unui nou Guvern.
În acelaşi timp, specialiştii îi sfătuiesc pe cetăţeni să-şi păstreze calmul, întrucât Banca Naţională are suficiente instrumente pentru a nu admite deprecierea semnificativă a leului.
- CURS VALUTAR 11 aprilie 2019: Leul moldovenesc se depreciază faţă de moneda unică europeană
- CURS VALUTAR 12 aprilie 2019: Leul moldovenesc se depreciază faţă de moneda unică europeană
- Euro s-a scumpit cu 40 de bani. Ce spun experţii despre fluctuaţiile valutare din ultima săptămână
- CURS VALUTAR 16 Aprilie 2019: Leul moldovenesc se depreciază faţă de moneda unică europeană