Ruslan Codreanu îndeamnă locuitorii Capitalei să iasă la curăţenia de primăvară: Orașul ne aparține și are nevoie de ajutorul nostru
Ruslan Codreanu, edilul Capitalei, îndeamnă chişinăuenii să iasă la curăţenia de primăvară.
"Mâine, începând cu ora 09:00, salubrizăm curțile de bloc. Haideți să fim o echipă unită! Orașul ne aparține tuturor și el are nevoie de ajutorul nostru", scrie oficialul într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Codreanu, împreună cu alţi angajaţi ai Primăriei Chişinău vor face curățenie în zonele verzi din jurul blocurilor și pe terenurile de joacă.
"Dacă găsești o oră liberă, alătură-te și tu acțiunii noastre. Ieși în curtea blocului și ajută-ne să strângem deșeurile, iar noi vom asigura evacuarea lor", se mai arată în postarea edilului.
Primarul de Chişinău a mai scris că parcurile și scuarurile, este imposibil de curăţat deocamdată, din cauza ploilor din ultimele zile.
"Am decis să amânăm acțiunea, iar ulterior vom comunica o dată pentru eveniment", a mai socializat Codreanu.
Pentru informații legate de organizarea acțiunii, puteţi contacta gestionarii blocurilor sau suna la numărul 069 80 00 44.
Social
- Drift pe-o stradă din Capitală. Momentul manevrei a fost surprins de o cameră de bord (VIDEO)
- Mai mulţi copii de la o grădiniţă din sectorul Botanica din Capitală s-au ÎMBOLNĂVIT de SCARLATINĂ
- Incendiu la un liceu din Capitală. Toți copiii au fost evacuați
- Pregătirile de Paşti sunt ÎN TOI. Ce propune Târgul cadourilor de Florii (FOTOREPORT)