FĂRĂ RUȘINE! Mai mulți escroci pretind că strâng bani pentru reconstrucţia Catedralei Notre-Dame
La nici o săptămână de la incendiul devastator, au apărut escroci care pretind că strâng bani pentru reconstrucţia Catedralei Notre-Dame. Autorităţile franceze îi îndeamnă pe toţi cei care vor să doneze bani să se asigure că aceştia vor ajunge la destinaţie.
Una dintre organizațiile care colectează fonduri pentru restaurarea monumentul istoric, "Fondation du Patrimoine", a intentat un proces după ce mai multe persoane au pretins bani, folosind în mod fraudulos denumirea acesteia prin e-mail-uri sau apeluri telefonice.
Parchetul de la Paris a iniţiat o anchetă pe marginea acestui caz, iar guvernul francez a anunţat că va crea două fonduri oficiale, unul pentru donațiile franceze, iar celălalt pentru donațiile internaționale.
Până acum, mai mulţi oameni de afaceri şi numeroase companii precum Louis Vuitton, L'Oreal, Artemis, Fitch, Vinci şi Apple şi-au manifestat intenţia de a dona, în total, aproape 1 miliard de euro pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame.
- "O mare pierdere". MESAJUL mitropolitului Vladimir privind incendiul la Catedrala Notre Dame din Paris
- A fost lansat un concurs internaţional de arhitectură pentru reconstrucţia fleşei distruse a Catedralei Notre-Dame
- NOSTRADAMUS A PREZIS INCENDIUL DE LA NOTRE-DAME. A fost găsit catrenul în care a anunţat nenorocirea