În perioada sărbătorilor Pascale, moldovenii au început să vină acasă. Numărul traversărilor la frontiera de stat A CRESCUT
În perioada sărbătorilor Pascale, tot mai mulți moldoveni vin acasă. Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, numărul traversărilor la frontiera de stat a crescut. În acest weekend, peste 36 67 de persoane au intrat în țară, cu peste opt mii de oameni mai mult decât weekendul trecut.
În total au fost înregistrate 66555 traversări, cu peste 17 mii mai mult față de săptămâna trecută.
În această dimineață, începând cu ora 07:00 și pe parcursul a două ore, prin două puncte de trecere a frontierei, Vulcănești și Mirnoe, s-a circulat cu dificultate, timpii de așteptare depășeau 30 de minute. La ora actuală toate punctele de trecere activează în regim normal.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.
CITEȘTE ȘI: În perioada sărbătorilor pascale vameşii vor lucra în REGIM SPORIT