După ce au fost făcute publice rezultatele Exit Poll-ului din Ucraina, Volodimir Zelenski a declarat că primul lucru pe care îl va face în funcția de președinte, va aduce militarii ucraineni acasă, scrie unian.net. Potrivit sursei, acesta a mai spus că a primit deja felicitări de la contracandidatul său, Petro Poroșenko.
Pe de altă parte, Petro Poroșenko a scris pe pagina sa de facebook "Astăzi, noi am pierdut lupta, nu și războiul".
Potrivit datelor Exit Poll National, Volodimir Zelenski a câștigat alegerile prezidențiale din Ucraina cu 73 % din voturi. Pentru Petro Poroșenko ar fi votat 25,5% din alegători.