Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Moldovei, la Învierea Domnului 2019
Cuvânt pastoral al Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolitul Moldovei, la Învierea Domnului 2019.
Preasfinţiţi arhipăstori, cinstiţi preoţi şi diaconi,
Cuvioşi monahi şi monahii, drept-slăvitori creştini,Luminatul Praznic al Învierii Mântuitorului ne oferă bucuria de a vă întâmpina cu vestirea îngerească:
"Hristos a Înviat!"
Slăvitul și vrednicul de laudă, Apostolul Pavel, ne îndeamnă să ne bucurăm întru Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel Răstignit și Înviat, Cel ce a călcat moartea și a biruit iadul. Omul credincios, "sărac cu duhul", "flămând și însetat" (Matei 5,3-6) de dreptatea Domnului, nu caută bucuria și sensul vieții în "rodul de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulțit" (Psalmul 4, 7), nici nu se satisface cu bucurii lumești și mercantile, ci desfătarea sufletului lui este Iisus, Biruitorul morții, Cel ce prin Înviere "a însemnat peste noi lumina feței Sale" (Psalmul 4,6).
Trăind în Lumina Învierii, credinciosul se lasă stăpânit de "Hristos, Adevăratul Dumnezeu, Cel ce are stăpânire asupra vieții și a morții" (Ecfonis liturgic). Astfel nu mai este cuprins de frica acestei lumi, care tinde să devină tot mai violentă, nu mai este biruit de întristarea și deznădejdea, ce vin din instabilitatea și nesiguranța societății, ci bucuria și "nădejdea lui, spre Domnul Dumnezeul lui" (Psalmul 145, 5).
Această bucurie și nădejde o împărtășește cu toți: cu familia și comunitatea; cu frații și rudeniile; cu prietenii și străinii; cu cei de aproape și cei de mai departe; cu cei dragi și cu cei ce au ajuns în supărare. "Luminându-se cu prăznuirea" (Stihirile Paștilor), caută să biruie iadul urii și supărării dintre ei. Își cere iertare și toate le iartă. Nu mai amintește de cele vechi, nu mai pomenește de cele rele. Pe toate le socoate nevrednice de a fi păstrate, dacă strică dragostea dintre frați. Banul pierdut, cinstea rănită, ascensiunea în carieră zădărnicită, biruința în curse și competiții împiedicată, nimic din acestea nu-l opresc de a ierta "toate pentru Înviere" ( Stihirile Paștilor) și a se împăca cu toți. Renunțând la ele și iertând, se poate dobândi Împărăția lui Dumnezeu, iar exagerându-le valoarea și preferându-le în locul păcii lui Hristos între frați, se poate ajunge a fi "aruncat în întunericul cel mai din afară" (Matei 22, 13).
Iubiții mei frați, cei din țară și cei din diasporă,
Sărbătoarea Sfintelor Paști, este Ziua Împărăției lui Dumnezeu "pregătită de la întemeierea lumii" (Matei 25, 34) celor ce lucrează faptele dragostei de aproapele.
Dragii mei, să nu ne înstrăinăm unul de altul și să nu ne învrăjbim din cauza sau de dragul unor lucruri efemere, căci spune dumnezeiescul Cuvânt "ce-i folosește omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?" (Marcu 8, 36). Să nu pierdem sufletele prin ură, ci să câștigăm prin dragoste Împărăția, trăind în pace "Ziua, pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea" (Psalmul 117, 24).
Adevărat a Înviat!
Cu dragoste în Hristos Cel Înviat,
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
- ÎPS Vladimir împlineşte 63 de ani. Detalii importante din viaţa Mitropolitului Moldovei
- Pastorala Mitropolitului Vladimir: Vă îndemn să vă apropiați cu toată inima de Hristos Cel Înviat
- "Oamenii devin mai blânzi, mai frumoși!" Focul Haric adus de la Ierusalim, întâmpinat de sute de moldoveni
- Creştinii ortodocşi din ţară îl cinstesc astăzi pe Gavriil Bănulescu-Bodoni