Mâine vor cădea ploi cu descărcări electrice. Ce temperaturi ne aşteaptă în ultima zi de aprilie
Mâine cerul va fi variabil, iar izolat vor cădea ploi cu descărcări electrice. La Briceni și Soroca sunt prognozate 19 grade, iar la Bălți cu unul mai mult. La Orhei se așteaptă 21 de grade, iar la Tiraspol, 22.
La Leova maxima va fi de 23, iar la Comrat și Cahul, de 24 de grade.
În Capitală, în această noapte se vor înregistra zece grade, iar mâine 22 și se așteaptă ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Potrivit meteorologilor, primele zile ale lunii mai vor fi ploioase. Maximele termice vor oscila între 17 și 22 de grade.
Mâine, în cea mai mare parte a Europei, cerul va fi variabil. La Madrid se așteaptă 25 de grade Celsius. La Roma sunt prognozate 20, iar la Paris și Berlin cu unul mai puțin. La Londra maxima va fi de 18 grade. La Varșovia temperatura va fi de 20 de grade. La Budapesta și Praga sunt anunțate 17, iar la Viena cu unul mai puțin și va ploua. La Belgrad se vor înregistra 12 grade. La Atena și Ankara vor fi 23, iar la București, cu unul mai puțin. La Kiev sunt prognozate ploi și 14 grade, iar la Moscova doar 12.