LUMEA VĂZUTĂ DE SUS. S-a deschis sezonul pentru zborurile cu parapanta
S-a deschis sezonul zborurilor cu parapanta. Moldovenii pasionaţi de acest sport şi cei care sunt dornici să îl încerce sunt din ce în ce mai numeroşi de la an la an.
Ieri, mai mulţi amatori ai zborului cu parapanta au avut ocazia să admire de sus râul Nistru din zona satului Mărcăuţi, raionul Dubăsari.
Printre ei a fost şi Eugen Plăcintă din Capitală. Prima dată a zburat acum 20 de ani însoţit de un instructor, iar în toamna acestui an a început să ia lecţii de zbor cu parapanta.
"- A câta oara aţi zburat acum?
- A cincea, a şasea oară singur. Dă viaţă, dă sănătate, sport, o ocupaţie.
- Dumneavoastră vă odihniţi când sunteţi sus?
-Da, primeşti o plăcere super."
Pionierul acestui sport în Moldova este Vasile Fronea care a pus bazele școlii de parapantă în 1998. Pentru a practica acest sport sunt necesare 2 condiţii: să aveţi între 45 şi 130 de kilograme şi foarte mult curaj.
"Emoţiile la zbor sunt diferite. Care strigă, altul nu scoate un cuvânt. Vine tineretul să se înveţe, sunt oameni mai în vârstă care fac cursuri ca să zboare pentru plăcere. Vântul trebuie să fie în faţă. Condiţiile de vânt trebuie să fie moderate. De la patru metri, la cinci, şase metri pe secundă", a spus VASILE FRONEA, instuctor de zbor cu parapanta.
Victor Danilenco şi-a descoperit pasiunea pentru parapantă acum un an. De atunci, nu ratează nici o ocazie de a savura senzaţia de libertate oferită de acest sport.
"Am încercat o dată şi mi-a plăcut foarte mult. Acum aproape în fiecare duminică, în zilele libere, când am timp, încerc să ies cu băieţii să zbor. Este ca un drog, ai zburat o dată şi te atrage de fiecare dată tot mai mult", a spus VICTOR DANILEICO, parapantist.
În Moldova sunt peste 30 de sportivi cu acte în regulă, care practică zborul cu parapanta.
Cei care nu au echipament special pot avea parte de aceleaşi senzaţii tari într-un zbor cu instructor. Preţurile încep de la 450 de lei.
- Anunţ de ultimă oră de la PRIMĂRIE. Află când se încheie sezonul de încălzire
- Mai mulţi moldoveni, printre care şi copii, BLOCAŢI pe un aeroport din Franţa. Ce se întâmplă (VIDEO)
- Primul zbor al celui mai mare avion din lume s-a încheiat cu succes. Are o greutate de 227 de tone (VIDEO)
- GAME OF THRONES. Câți oameni s-au uitat la debutul ultimului sezon