OAMENII îl contrazic pe deputatul Alaiba: Drumurile sunt mai bune, mergem fără probleme și pe jos și cu transportul
Embed:
O tâmpenie electorală de-a guvernanților! Astfel califică deputatul PAS Dumitru Alaiba programul guvernamental "Drumuri bune", de pe urma căruia oamenii din peste 1.200 de localităţi din ţară au parte pe străzi asfaltate. În plus, mii de copii nu mai merg prin noroi la şcoală sau grădiniţă, iar şoferii nu mai sunt nevoiţi să dea în gropi, la propriu. Şi multe drumuri care duc spre cimitire au fost renovate, fapt salutat de oameni, care simt rezultatele programului mai ales acum, de sărbătorile pascale.
În cadrul proiectului lansat de Guvern în 2018, la inițiativa președintelui PDM, Vlad Plahotniuc, în toate localităţile raionului Glodeni au fost reparaţi aproximativ 40 de kilometri de drum. Unele au fost asfaltate pentru prima oară, iar suma investiţiilor se ridică la 40 milioane de lei.
"Se solicitau drumurile principale din sate, drumurile centrale. Care duc, de exemplu, spre biserică, spre cimitir, spre spital, şcoli. Dacă ar fi fost un drum bun, desigur că se puteau şi la drumuri adiacente, însă în general, drumurile erau deteriorate, nu erau reparate de zeci de ani de zile", a spus Vladimir Levinschi, responsabil tehnic, Administraţia de Stat a Drumurilor.
Oamenii au sperat ani în şir că vor merge pe drumuri bune şi că vor renunţa la cizmele de cauciuc, pe care erau nevoiţi să le încalţe la prima ploaie.
"Era glod. Doamne, Doamne, era greu. Cu copii în braţe. Drumul nu era aşa cum e acum. Dar acum, bogdaproste lui Dumnezeu, e foarte bine."
"Mergem mai bine. Când este glod ne putem duce şi în pantofi. Deodată era glodul şi până la genunchi."
"Era pietruit, dar apa rupea drumul. Nu erau bune, dar acum drumul este foarte bun şi oamenii sunt bucuroşi. Este centrul satului care leagă şi şcoală, parc, brutărie, primărie, magazine, stadion."
"Era mai rău, era cu moloz, cu piatră. Acum e foarte frumos."
Programul ''Drumuri bune pentru Moldova'' a ajuns şi în raionul Soroca. Locuitorii din satul Rubleniţa spun că este primul an când vor merge de Paştele Blajinilor la cimitir pe un drum renovat. Lucrările de reparaţie a acestui tronson se ridică la peste 2,6 milioane de lei.
"E bine şi pentru bătrâni şi pentru cei cu maşinile că este mai comod să vină. Înainte era foarte rău drumul şi nu era comod de venit la cimitir, dar acum e foarte bine."
"Drumul este bun, curat. Fără probleme şi pe jos şi cu transportul se poate de mers. Înainte era greu."
"Era un dezastru aici. Acest drum este principalul. De la trasă prin centru satului până aici la biserică."
Totodată, în satul Şolcani, din acelaşi raion, a fost reparată o porţiune de drum de 600 de metri. Pentru aceasta au fost alocate 1,3 milioane de mii de lei. Oamenii spun că sunt foarte mulţumiţi de rezultat.
"Ştiţi era drum de ţară, dar acum de când avem aşa un gospodar la conducere se vede şi drumul prin sat e făcut ca lumea şi acesta"
"Acest drum a fost reparat în anul 2018 cu suportul Guvernului după cum ştiţi, "Drumuri bune pentru Moldova". Acum e foarte bun, suntem foarte mulţumiţi"
"Pentru "Drumuri Bune pentru Moldova", anul trecut au fost alocate 58,3 milioane de lei, care au fost toate valorificate şi asta pentru 56 de localităţi care sunt în raionul Soroca", a menţionat Serghei Năstase, responsabil tehnic la Administraţia de Stat a Drumurilor.
Deși mii de oameni salută acest proiect, deputatul Dumitru Alaiba se află printre puținii care îl critică. Doar anul trecut, prin programul Drumuri bune au fost renovați peste 1600 kilometri de drumuri din țară. Prin comparație, în perioada anilor 2009 - 2016, atunci când Dumitru Alaiba a fost consilierul fostului premier Vlad Filat, au fost reparați doar 140 de kilometri.Programul "Drumuri Bune" va continua și în acest an. Potrivit autorităților, vor fi reparați peste 2600 de kilometri de carosabil. Pentru asta, au fost alocate în jur de 2,7 miliarde de lei.