Să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre o celebră expresie de pe vremea Revoluţiei Franceze de la sfârşitul secolului XVIII, citată în diferite contexte – de exemplu, când vine vorba de trufia oamenilor bogaţi sau de izolarea de popor a unor conducători. Ea defineşte persoanele cinice şi naive în acelaşi timp, lipsite de simţul realităţii.

Expresia este ”Dacă nu au pâine, să mănânce cozonac” și i se atribuie reginei Franței de la finele secolului XVIII, Maria Antoaneta.

Potrivit unor relatări, în timpul marii revoluţii franceze, în zilele de 5 şi 6 octombrie 1789, când parizienii răsculați strigau sub ferestrele palatului regal Versaille că nu au pâine, o ducesă de la curtea Franţei i-ar fi adresat reginei Maria Antoaneta următoarele cuvinte: „Ce neghiob e poporul, care vrea neapărat pâine, când ar putea să-şi cumpere cozonaci!”,  cele două femei ajungând repede la concluzia că oamenii „dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci!”.

Se zice că aceste cuvinte au dus la decapitarea acestei extravagante aristocrate.

Mulţi istorici afirmă însă că aceste vorbe îi sunt atribuite pe nedrept reginei, care, deşi nu era nicidecum uşă de biserică, nu le-ar fi rostit.

Potrivit istoricilor, prima atestare a expresiei a apărut în cartea de confesiuni ”Visările unui hoinar singuratic”, un volum publicat postum, scris de filozoful Jean Jacques Rousseau. ”Îmi adusei aminte de răspunsul unei prinţese care, când i se spusese că ţăranii nu au pâine, a spus că pot să mănânce cozonac”, relata Rousseau, însă anul în care acesta a scris fragmentul era 1766, cu 13 ani înainte ca zicerea să îi fie atribuită reginei, în contextul Revoluţiei Franceze. În 1766, regina avea doar 10 ani, astfel că este puţin probabil să fi rostit aceste cuvinte.

Maria Antoaneta a fost una dintre cele mai controversate regine din istoria Franţei. S-a născut în anul  1755, la Viena, şi a fost ultima fiică a împăratului Francisc I şi a împărătesei Maria Tereza. La vârsta de 15 ani s-a căsătorit cu Ludovic al XVI-lea, moştenitor al tronului Franţei. A devenit regină în anul 1774, iar patru ani mai târziu l-a născut pe primul dintre cei patru copii ai săi.

Istoricii relatează că regina era o figură nepopulară atât la curtea regală, cât și în  popor, din cauza comportamentului extravagant, a aroganţei faţă de supuşi şi a zvonurilor legate de infidelităţile sale.

În vremea Revoluţiei familia regală a fost silită să părăsească Palatul Versailles şi să se mute în Palatul Tuileries din Paris. Regina a fugit apoi din Franţa, în încercarea de a se salva de furia poporului. În noaptea zilei de 20 iunie, 1791, deghizaţi în călători obişnuiţi, Maria Antoaneta şi Ludovic au plecat din Paris cu o trăsură, împreună cu copiii,  dar au fost capturaţi pe drum şi readuşi în capitală ca prizonieri. La scurt timp, Ludovic al XVI-lea a fost condamnat pentru trădare și executat prin ghilotinare în 21 ianuarie 1793. Sentinţa Mariei Antoaneta a fost aceeaşi, trădare.  Fosta regină a fost decapitată la 16 octombrie, 1793.

Am găsit în mai multe surse argumente  care contestă și alte acuzații care i-au fost aduse acestei regine, dar istoria își are propria logică, de aceea atunci când vreo persoană publică afirmă, de exemplu, că poporul e sărac pentru că e leneș, ea e comparată cu Maria Antoaneta, citându-se și celebra frază despre pâine și cozonaci.