Parlamentul francez: Restaurarea Catedralei Notre-Dame va dura CINCI ani
Parlamentul de la Paris a dezbătut vineri un proiect de lege controversat referitor la restaurarea Catedralei Notre-Dame într-un termen de cinci ani, după ce edificiul a fost afectat de un incendiu pe 15 aprilie, potrivit France 24.
Proiectul de lege a generat, însă, controverse, întrucât ar putea să includă şi îndepărtarea unor elemente de protecţie ale catedralei.
În cadrul dezbaterii de vineri, ministrul Culturii, Franck Riester a declarat în Parlament că termenul de cinci ani este unul „ambiţios” pentru restaurarea catedralei, care a fost construită în aproximativ două secole, însă a dat asigurări că proiectul „nu va fi făcut în grabă”. „Da, vrem să ne mişcăm rapid. Unii ne-au acuzat că vrem să ne mişcăm prea repede, însă manifestările de generozitate ne obligă să acţionăm şi chiar asta facem”, a declarat el.
Până acum s-au strâns aproximativ un miliard de dolari din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame. Experţii au estimat că restaurarea ar urma să coste între 600 şi 700 de milioane de euro. Au existat propuneri ca diferenţa de bani rămasă după restaurare să fie folosită pentru reabilitarea unor alte biserici şi catedrale aflate în stare de degradare.