Numărul străinilor cazaţi în hotelurile din Moldova, în creştere cu 10 la sută
Numărul străinilor cazaţi în hotelurile din Moldova a crescut cu aproximativ 10 la sută, anul trecut, în comparaţie cu 2017. Chiar dacă aparent, hotelurile din ţară par pustii, asociaţiile din domeniu, afirmă că, cel puţin în Chişinău, sunt perioade în care este dificil să găseşti o cameră liberă.
Anul trecut, structurile de cazare din ţară au fost gazdă pentru 146 de mii de străini. Statistica arată că majoritatea absolută dintre turişti, adică peste 133 de mii, au ales să fie cazaţi în hoteluri. Restul - în pensiuni şi vile turistice.
"Venim aici cel puţin de trei ori pe an. Venim la Ziua Vinului, este cea mai importantă sărbătoare pentru noi. Ulterior, venim cu partenerii noştri pentru a le arăta această ţară. Aveţi şi multe mănăstiri vechi, de aceea, în opinia mea, aici este interesant", a menţionat Przemyslaw Mlodzinski, turist din Polonia.
Cele mai aglomerate perioade pentru administratorii hotelurilor din ţară sunt conferinţele internaţionale, sărbătorile religioase şi cele naţionale, cum ar fi Ziua Vinului. De exemplu, anul trecut aceasta sărbătoare a atras în jur de 30 de mii de străini.
"Piaţa hotelieră, într-adevăr, este într-o mică dezvoltare, dar noi avem în jur de 8200 de camere per total în Republica Moldova. Asta înseamnă că dacă vin în jur de 10 mii de turişti în total, deci ei nu vor putea fi cazaţi", a declarat Stanislav Rusu, preşedintele Asociaţiei Hotelurilor.
Aceasta statistică este confirmată de reprezentanţii mai multor hoteluri din ţară.
"Am avut foarte multe zile când am fost suprasolicitaţi, dacă să vorbim în procente - aproximativ 30-35 la sută din numărul total din zile din an a fost cu un grad de ocupare între 90 şi 100 de procente", a explicat Ana Cozma, manager de vânzări la hotel.
"Suntem suprasolicitaţi, dar nu numai pentru anul curent, ci şi pentru câţiva ani. De pildă, zilele acestea am primit solicitare pentru anul 2023, în perioada Paştelui", a menţionat Zinaida Jarkuţchi, reprezentant al administraţiei hotelului.
Totuşi, numărul străinilor cazaţi în Moldova reprezintă doar un sfert din cifra totală a turiştilor care ne vizitează ţara. Potrivit Asociaţiei Hotelurilor, restul sunt atraşi de preţurile accesibile pentru chiria apartamentelor, unde o zi de cazare este, în medie, cu 10-20 de euro mai ieftină decât în hoteluri.
"Sunt apartamente private, foarte mulţi turişti se cazează în apartamente private, din cauza preţului destul de atractiv. Practic din patru vizitatori străini doar unul este raportat oficial, se cazează, restul se cazează neoficial, în apartamente private", a punctat Stanislav Rusu.
Moldova este vizitată cel mai mult de turişti din România, Ucraina, Rusia, Statele Unite, Germania, Italia şi Turcia.