Chiril Gaburici către compania EVRASCON: Reabilitarea drumului Hînceşti-Lăpușna trebuie încheiată până în noiembrie
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a întreprins o vizită de verificare a lucrărilor pe drumul R33 – Hîncești-Lăpușna. Potrivit ministrului, compania Euro-Asian Construction Corporation EVRASCON JSC din Azerbaijan, care este responsabilă de efectuarea lucrărilor, nu a respectat condițiile contractuale, astfel aceasta va fi penalizată.
"De trei ani cetățenii așteaptă reabilitarea drumului Hînceşti-Lăpușna. Reparația trebuie încheiată până în luna noiembrie a anului curent, altfel, contractul cu firma din Azerbaidjan, care efectuează lucrările, va fi reziliat", a declarat Chiril Gaburici.
La moment, rata de execuţie a lucrărilor este mai mică de 50%. Contractul cu Euro-Asian Construction Corporation EVRASCON JSC a fost semnat la jumătatea anului 2014, iar lucrările de reabilitare a drumului Hîncești-Lăpușna urmau să fie realizate până în 2016. Ca urmare a nerespectării contractului, va fi aplicată penalitatea de 10% din valoarea contractului.
Costurile pentru reabilitarea drumului Hînceşti-Leuşeni sunt de aproape 19 milioane de euro. Banii au fost împrumutaţi de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
- START construcției drumului de ocolire a orașului Comrat. Vezi când va fi dat în exploatare (FOTOREPORT)
- Reabilitarea drumului Hânceşti-Leuşeni trebuie încheiată până în luna noiembrie. AVERTISMENTUL făcut de Chiril Gaburici
- Termen NOU pentru renovarea şoselei Ungheni-Chişinău. Când se vor încheia lucrările