Bătaie la Strășeni. Doi bărbați s-au luat la pumni (VIDEO)
Un scandal banal între săteni s-a lăsat cu victime. Vorbim despre doi bărbaţi care au fost implicaţi într-o altercaţie, în raionul Străşeni.
Aseară, unitatea de gardă a Inspectoratului de Poliţie a recepţionat un apel telefonic, unde se anunţa despre faptul că, doi indivizi se bat pe o stradă dintr-o localitate.
Oamenii legii au ajuns la faţa locului în scurt timp, şi l-au găsit pe unul dintre ei, la pământ, rănit.
În cadrul investigaţiilor s-a stabilit faptul că, între cei doi, a existat o ceartă. Drept urmare, unul dintre ei i-a aplicat altuia o lovitură în faţă. La rândul său, cel agresat a ripostat. A urmat o serie de lovituri, dar şi câteva leziuni provocate cu un obiect ascuţit, posibil o şurubelniţă.
Victima a ajuns la spital cu traumă cranio-cerebrală şi patru plăgi în regiunea spatelui.
Din fericire, el se află în afara oricărui pericol.
Atacatorul, un tânăr de 28 de ani, a fost reţinut pentru 72 de ore.
În urma incidentului, a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de omor.
Tipul riscă amendă sau chiar ani de puşcărie.
- ACCIDENT GRAV la intrarea în Criuleni: Un mort şi răniţi (IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL)
- Un ȘOFER BEAT a lovit trei mașini pe o stradă din Capitală şi a făcut SCANDAL în faţa poliţiştilor (VIDEO)
- Incendiu puternic într-un bloc din New York. Șase oameni, printre care patru copii, au decedat
- Bătaie în parlamentul din Hong Kong. Un deputat a fost scos pe targă