Medicii au o VESTE TULBURĂTOARE pentru adolescentul din Ungheni, electrocutat după ce a urcat beat pe un stâlp de electricitate
Adolescentul de 16 ani din Morenii-Noi, Ungheni, care s-a electrocutat săptămâna trecută după ce a urcat beat pe un stâlp de electricitate, va rămâne fără braţul drept.
Medicii au decis să îi amputeze braţul. Intervenţia va fi foarte complicată şi va fi urmată de o perioadă lungă de recuperare.
Incidentul a avut loc duminica trecută în curtea liceului din localitate.
Poliţia a deschis un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanţelor, inclusiv dacă transformatorul electric, care nu era îngrădit, fusese instalat legal sau nu.
Am încercat de mai multe ori să luăm legătura cu responsabilii furnizorului de energie electrică pentru a afla informaţii despre acest transformator, dar nimeni nu ne-a răspuns la telefon pentru a comenta situaţia.