Doi tineri şi-au uitat bebeluşul într-un taxi. Cum s-a întâmplat
foto: libertatea.ro
Doi tineri şi-au uitat bebeluşul în taxiul care-i ducea acasă de la maternitate. Incidentul s-a întâmplat în Hamburg, Germania. La destinaţie, cei doi au achitat cursa, şi-au luat copilul mai mare din maşină, dar au uitat de cel mic.
Tatăl bebeluşului şi-a dat seama că lipseşte nou-născutul abia după ce taximetristul a plecat. Disperat, bărbatul a alergat după maşină, dar nu a reuşit s-o oprească, scrie observatorul.tv.
Părinții au sunat disperați la serviciul de taxi, dar nu au reușit să localizeze șoferul. Abia după ce a luat un alt client de la aeroport, a ieşit la iveală grozăvia, pasagerul descoperind că un bebeluş dormea în mașină.
După ce şoferul a sunat la poliţie, copilul a ajuns în braţele părinților lui.