Pavel Filip la hramul din satul Sireți. De ce surprize au mai avut parte localnicii (FOTO)
Embed:
Chef de zile mari în satul Sireţi din raionul Străşeni. Sătenii au sărbătorit ieri hramul localităţii. Tradiţional s-a cântat şi s-au încins hore. Alături de săteni a fost şi premierul Pavel Filip, care este originar din acelaşi raion.
Sătenii s-au pregătit ca la carte pentru sărbătoare. Pe lângă programul artistic, a fost organizată şi o expoziţie de dulciuri.
"Avem "Gogoaşa", "La moară, la Făgădău", "Hora fetelor din sat". Avem ograda bunicuţei."
"Suntem foarte mândri de oamenii bogaţi de spirit, muncitori, cu inimile mari.Suntem mândri de satul nostru."
"Multă sănătate, răbdare la primar şi să poată să conducă satul cum trebuie. Am stat la masă, am venit de la biserică, am avut oaspeţii, cu copiii, rudele, apoi ne-am împrăştiat."
"Prosperitate, dezvoltare şi numai bine.
- Cum s-a schimbat localitatea în ultimii ani?
- Foarte bine, în bine. De exemplu s-au deschis multe fabrici."
Premierul Pavel Filip a decis să-i felicite personal pe localnici cu ocazia celor 426 de ani de la prima atestare a satului Sireţi.
"Consider că este o tradiţie foarte frumoasă în Moldova de a sărbători hramul localităţilor. În aceste zile primim oaspeţi, în aceste zile parcă cu toţii devin mai buni", a declarat premierul Pavel Filip.
Încântaţi de vizită, oamenii s-au grăbit să facă poze cu premierul, iar gospodinele au pregătit bucate tradiţionale pentru oaspetele satului.
"Un păhăruţ de vin dacă doriţi să gustaţi, rece.
- Da aşa de plin.
- Din tot sufletul."
În cadrul vizitei, premierul a mers şi la Casa de Cultură din sat, care acum este reparată din banii Guvernului. Proiectul este de peste 250 de mii de lei.
"- Bine aţi venit la noi!
- Mi-a părut bine că v-am cunoscut şi am dat mâna cu dumneavostră. Şi mai dau mâna încă o dată, domnule prim-ministru."
În curând, în satul Sireţi urmează să fie reparat liceul şi două grădinițe. Mai mult, Guvernul a alocat 2,5 milioane de lei pentru reabilitarea mai multor străzi în cadrul proiectului "Drumuri Bune 2".

- Republica Moldova și Carolina de Nord au semnat Memorandumul de colaborare. Declarațiile făcute de premierul Pavel Filip
- Moldova IT Park, la 1 an de activitate. Pavel Filip: Este un proiect de suflet și este o șansă pentru dezvoltarea economică a țării
- În satul Voinova din Străşeni a fost inaugurat iluminatul stradal şi renovate Casa de Cultură şi Centrul Medical