SPORTUL NU ARE VÂRSTĂ. Aproximativ 160 de persoane au participat la olimpiada naţională sportivă a persoanelor în etate
Sportul nu are limită de vârstă. Aproximativ 160 de persoane au participat la olimpiada naţională sportivă a persoanelor în etate. Pensionarii din 11 raioane din nordul ţării s-au adunat la Drochia ca să joace dame, şah, tenis şi chiar volei.
"Mă ţin minte toată viaţa cu damele, am început să joc încă de la şcoală.Este foarte important, deoarece oamenii cînd se pensionează se simt singuri, dar când se organizează aşa evenimente ei se simt energici",a declrat Natalia Tcaci, participantă.
Participanţii la competiţie au vârste cuprinse între 60 şi 80 de ani, aceştia însă spun că sunt plini de energie şi gata pentru noi victorii.
"Fragment din jocul de volei."
"Joc volei de mai bine de 40 de ani. Suntem prieteni de mult timp şi ne-am întâlnit aici. Sunt foarte mulţumit că a fost organizat acest eveniment. Mulţumesc organizatorilor."
"Din clasa cincea joc dame, când am luat locul trei pe republică printre maturi. Apoi la întîitatea uniunii pe vremea aceea, iar acuma joc la competiţii. Numai să câştig vreu, dar mai sunt şi pierderi."
"Este foarte important, este salutabil pentru oamenii în vârstă să organizeze nişte competiţii, ca să nu degradăm cu totul, ca să nu ne îngropăm în grijile casnice."
Olimpiada este la a patra ediţie, iar organizatorii afirmă că numărul participanţilor creşte de la un an la altul.
"Sportul este sănătatea şi eu sunt nespus de bucuroasă că lumea a priceput că este un gen de activitate în care ei se mobilizează.Mare bucurie pentru mine este că echipele de volei, care la prima ediţie erau doar trei-patru acum sunt zece", a declarat Nina Ţurcan, preşedintele organizaţiei"Tezaurul Națiunii".
Tezaurul Naţiunii este organizaţia oamenilor în etate a Partidului Democrat.
"Este foarte important să-i susţinem şi oamenii în etate, în diferite acţiuni ale sale. În deosebi chiar şi sport. Oamenii în etate ştiu să facă sport şi sunt un exemplu pentru tineri."
În acest an, câştigători la proba jocurilor de şah, dame şi tenis au fost participanţii de la Drochia, iar cei de la Soroca au fost mai buni la proba de volei.