Fotbal: UEFA continuă discuţiile legate de viitorul Ligii Campionilor
Foto: sportsnet.ca
Uniunea europeană de fotbal va continua să discute despre viitorul competiţiei sale fanion, Liga Campionilor, a anunţat preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, miercuri la Baku, scrie agerpres.ro.
"Ca să fiu sincer, în acest moment nu se întâmplă nimic special legat de acest subiect. Vom continua să discutăm, să analizăm", a spus Ceferin.
UEFA analizează posibilitatea modificării sistemului de desfăşurare a Ligii Campionilor împreună cu Asociaţia europeană a cluburilor (ECA), din care fac parte cele mai puternice grupări fotbalistice de pe continent, în vederea reformării competiţiei începând din 2024.
Reprezentanţii ligilor europene, care s-au întâlnit luna aceasta cu responsabilii UEFA, au afirmat însă că li s-a prezentat o propunere concretă, care permite celor mai bune 24 de echipe din cele 32 care iau parte la grupele Ligii Campionilor să-şi păstreze locurile în viitoarea ediţie a competiţiei şi doar patru locuri să fie deschise câştigătoarelor celor 54 de campionate naţionale.
Dacă noul sistem va fi adoptat, se va pune capăt tradiţiei prin care calificarea în cea mai importantă competiţie europeană se realizează prin intermediul ligilor naţionale.