Tineretul democrat a participat la o acţiune cultural-sportivă de amploare. Vlad Plahotniuc a făcut baie de mulţime
Embed:
Sunt puternici, energici şi sunt gata să lupte pentru Moldova. Este vorba despre aripa tânără a Partidului Democrat din Moldova, care a participat la o acţiune cultural-sportivă de amploare și care a adunat peste şapte mii de persoane. La eveniment a venit și liderul formaţiunii, Vlad Plahotniuc. Dacă până acum ne-am obișnuit să-l vedem la sacou, ieri, liderul PDM a adoptat un stil mai lejer. A renunțat la ținuta oficială și a venit la eveniment pe motocicletă.
În drum spre complexul Vatra, unde s-a desfășurat acțiunea, liderul democraților a fost surprins la un popas la o benzinărie de lângă Strășeni. După ce și-a savurat cafeaua, Plahotniuc și-a continuat drumul.
Vlad Plahotniuc le-a spus celor peste şapte mii de tineri prezenţi la eveniment că împreună reprezintă cea mai importantă forţă din ţară. Totodată, Plahotniuc le-a mulţumit tinerilor pentru implicare și a apreciat efortul şi entuziasmul de care dau dovadă.
"PDM tot timpul a avut o miză extrem de importantă - să asigure stabilitatea, ordinea și liniștea în țară. Suntem suficienți de buni ca să ne creăm noi singuri viitorul acasă. Doar împreună putem reuși așa cum am reușit mereu de când suntem împreună", a declarat Vlad Plahotniuc.
Ulterior, liderul democraţilor a discutat cu aripa tânără a partidului şi a făcut baie de mulţime. Vlad Plahotniuc a fost înconjurat de sute de tineri, care şi-au dorit să facă poze cu el.
Şi pentru a demonstra că sunt plini de energie, tinerii democrați și-au măsurat puterile la lupte greco-romane, K1 și box.
Și la tragerea funiei a fost spectacol de forță. Tineri din organizațiile teritoriale ale PDM s-au antrenat în cursă pentru a-și demonstra spiritul de echipă.
"Foarte plăcut şi foarte convingători. Echipa noastră a fost foarte puternică", a declarat un tânăr.
"Ne simţim bine, suntem foarte fericiţi că facem parte din echipă şi mereu alături, alături de Partidul Democrat", a spus un alt tânăr.
Vlad Plahotniuc nu a putut sta deoparte şi l-a provocat pe prim-vicepreşedintele PDM, Pavel Filip, prezent și el la eveniment, la o partidă de tenis de masă.
Tinerii spun că s-au bucurat să-şi revadă colegii, să se distreze şi, cel mai important, să demonstreze o dată în plus că sunt o echipă unită şi puternică:
"Mă simt foarte bine aici alături de tineri activi, tineri care îşi doresc să schimbe Moldova. Este foarte, foarte bine. Partidul Democrat este cea mai puternică echipă. O demonstrează zi de zi, prin fapte, nu vorbe".
"Fiecare om din această ţară ştie că Partidul Democrat chiar şi în somn este gata să lupte până la capăt şi niciodată nu o să dăm înapoi şi de fiecare dată mergem doar înainte".
"Tineretul democrat din Republica Moldova e foarte puternic. Noi credem în forţele noastre. Noi credem în liderul nostru preşedintele Partidului Democrat domnul Vlad Plahotniuc".
După ce şi-au consumat energia, tinerii au avut parte de un moment de relaxare. Pe scenă au urcat trupa DoReDos şi DJ Vanotek.
Organizaţia de tineret a Partidului Democrat numără peste 20 de mii de membri.

acţiune cultural-sportivă de amploare, baie de mulţime, tineretul democrat, Vatra, Vlad Plahotniuctoate TAG-urile
Politică
Politică
- Vlad Plahotniuc: Pentru al treilea an la rând, 9 Mai a reușit să fie o sărbătoare a păcii și a unității moldovenilor
- Sondaj: Vlad Plahotniuc, în topul celor mai populari politicieni din Republica Moldova
- Vlad Plahotniuc a revenit: Urmează o perioadă când o să ne vedem mai des, aveți puțină răbdare (VIDEO)