Discuții sterile dintre ACUM și PSRM
foto: publika
Blocajul politic continuă. Negocierile dintre PSRM şi blocul ACUM au ajuns acolo de unde au pornit, adică nicăieri. Chemaţi să partajeze funcţiile cu PSRM, deputaţii binomului PAS-PPDA au confundat probabil negocierile post-electorale cu un joc politic pueril şi le-au făcut socialiştilor o ofertă greu de acceptat. Chiar dacă au mai puţine mandate de deputat decât PSRM, cei din ACUM au insistat să le fie oferit atât fotoliul de premier, cât şi cel de preşedinte al Parlamentului. Evident, socialiştii au refuzat, iar probabilitatea unei coaliţii între cele două entităţi politice este, în acest moment, aproape imposibilă.
Prima rundă de discuţii, care a durat în jur de o oră și jumătate, s-a încheiat fără niciun rezultat. Maia Sandu spunea că va aborda subiectele propuse de socialiști în fracțiunea PAS, inclusiv cedarea funcției de președinte al Parlamentului socialiștilor. Colegul ei de binom, Andrei Năstase, era de altă părere şi spunea că va rămâne ferm pe poziție.
"Punctul de pornire este pachetul de dezoligarhizare și garanția că acest pachet de dezoligarhizare a statului va fi adoptat, va fi promulgat și bineînțeles implementat", a declarat Andrei Năstase, președintele PPDA.
După prima rundă de discuţii, liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, îi luase peste picior pe cei din Blocul "ACUM", despre care lăsa să se înţeleagă faptul că au tot atâtea păreri, câţi deputaţi în Parlament.
"Ei au mers să se consulte cu fracțiunile lor care sunt două sau poate 26. Eu fac glume pe seama aceasta", a zis Zinaida Greceanîi, președintele PSRM.
Întrebat de jurnaliști dacă la întrevederea de aseară cu Dmitri Kozak, vicepremierul rus ar fi cerut funcții pentru PSRM, Năstase a spus că nimeni nu dă indicații Blocului "ACUM" ce să facă.
"Nu este adevărat că cineva poate să îndrăznească vreodată să ceară Blocului "ACUM" funcții, atitudini, abordări", a zis Andrei Năstase, președintele PPDA.
Discuțiile dintre PAS-PPDA și PSRM au avut loc în lipsa reprezentanţilor presei. Asta deși în 1 aprilie, Maia Sandu și Andrei Năstase declarau răspicat că orice dialog de formare a coaliției parlamentare trebuie să se desfășoare transparent.
"Aceste discuții pot avea loc doar în prezența presei, pentru ca toată lumea să audă și să vadă ce se întâmplă la aceste discuții", a declarat Maia Sandu, președintele PAS.
Totuşi, nici a doua rundă de discuţii, care a durat aproximativ o jumătate de oră, nu a adus vreun rezultat palpabil. Şi asta pentru că reprezentanţii blocului ACUM au rămas la fel de inflexibili.
"Pozițiile, din păcate putem să constatăm, au rămas tot aceleași, inclusiv la colegii noștri din Blocul ACUM care ei au spus că ei tot vor să votăm și prim-ministrul care să fie din partea Blocului ACUM și speakerul Parlamentului tot din partea Blocului ACUM și tot pachetul de legi, tot de asemenea care sunt din partea Blocului ACUM și pe urmă mai revedem. Nici noi nu putem să cedăm funcția de speaker a Parlamentului", a declarat Zinaida Grecanîi, președintele PSRM.
După discuţiile eşuate cu Blocul ACUM, Greceanîi a declarat că socialiştii vor analiza, săptămâna aceasta, oferta PDM privind formarea unei coaliţii. Deşi le-au spus jurnaliştilor că vor fi transparenţi, Maia Sandu şi Andrei Năstase nu au mai ieşit în faţa presei cu declaraţii. Asta cu toate că de dimineaţă aveau altă părere.
"Am fost și vom rămâne transparenți și pentru cei de la Publika și pentru cei de la Prime și pentru toată lumea", a declarat Năstase, președintele PPDA.
Înainte de alegerile parlamentare, liderii Blocului "ACUM", Maia Sandu și Andrei Năstase, au semnat un angajament prin care şi-au asumat public că nu vor participa la crearea unei coaliții de guvernare formale sau informale, inclusiv cu PSRM.