Radarele serviciului meteorologic american au înregistrat ceva neobişnuit miercuri.
Ceea ce ar putea părea un nor de precipitaţii deasupra Californiei, era de fapt un nor de buburuze.
Roiul uriaş măsura 130 de kilometri lăţime şi zbura, potrivit meteorologilor, între 1.500 şi 2.750 de metri altitudine, scrie digi24.ro.
Specialiştii nu ştiu să spună ce specie dintre cele 200 care trăiesc în California este responsabilă de fenomen.
Buburuzele coboară în văi la începutul primăverii, iar vara se mută la altitudini mai mari în căutarea hranei. Sunt considerate benefice pentru agricultură pentru că se hrănesc cu dăunători.