Facebook suspendă preinstalarea aplicaţiilor sale pe telefoanele Huawei. Care este motivul
Facebook nu va mai permite preinstalarea aplicaţiilor sale pe telefoanele Huawei, decizia fiind o nouă lovitură pentru gigantul tehnologic chinez, care încearcă să îşi menţină afacerile în condiţiile interdicţiei americane de a cumpăra componente şi software din Statele Unite, transmite Reuters.
Clienţii care au deja telefoane Huawei vor putea să folosească în continuare aplicaţiile Facebook şi să primească actualizări, a anunţat compania americană. Dar telefoanele Huawei noi nu vor mai avea preinstalate aplicaţiile Facebook, WhatsApp şi Instagram. Vânzătorii de smartphone-uri încheie deseori acorduri pentru preinstalarea unor aplicaţii populare, cum este Facebook.
Twitter a refuzat să comenteze, iar Booking Holdings nu a răspuns solicitărilor de informaţii. Decizia Facebook afectează perspectivele vânzărilor grupului Huawei Technologies, a cărui divizie de telefoane a devenit anul trecut cea mai mare sursă de venituri, susţinute de creşterea puternică din Europa şi Asia.
Reprezentanţii Huawei au refuzat să comenteze. Google anunţase deja că nu va mai furniza softul Android pentru telefoanele Huawei, după o perioadă de 90 de zile acordată de guvernul american care expiră în august. Dar Google Playstore şi aplicaţiile Google vor fi disponibile în continuare pentru modelele actuale de telefoane Huawei, inclusiv cele care nu au fost încă livrate sau chiar construite. În schimb, interdicţia Facebook se aplică tuturor telefoanelor Huawei care nu au ieşit încă din fabrici, potrivit unei persoane apropiate situaţiei. Facebook a refuzat să comenteze când va intra în vigoare măsura.
În luna mai, Washingtonul a interzis companiilor americane să livreze tehnologie către Huawei, pe fondul acuzaţiilor de grupul chinez are legături prea strânse cu guvernul chinez, existând riscul de spionaj. Deţinătorii actuali de telefoane Huawei care nu au Facebook preinstalat, vor putea să facă acest lucru de la Google Playstore.
Versiunile viitoare de telefoane Huawei nu vor mai avea acces la Google Playstore şi aplicaţiile sale, dacă guvernul american nu îşi va modifica decizia. Grupul Huawei a anunţat că era pregătit pentru măsura luată de Washington şi vă depăşi orice problemă, dar unii clienţi ai magazinelor din Europa şi Asia au declarat că sunt reticenţi să compere telefoane Hawei din cauza incertitudinilor, iar analiştii anticipează o scădere semnificativă a vânzărilor de smartphone-uri Huawei, scrie adevarul.ro