Ilegalităţile s-au ţinut lanţ, ieri, în Parlament. "Guvernul" neconstituţional a lui Sandu a fost instituit într-un timp record
Ilegalităţile s-au ţinut lanţ, ieri, în Parlament. După ce contrar legii, socialista Zinaida Greceanîi a fost votată în funcţia de preşedinte a Parlamentului, un nou Guvern, în frunte cu Maia Sandu, a fost numit aseară de Legislativul a cărui activitate este neconstituţională. Totul s-a întâmplat într-un timp record.
În doar o oră, Liderul PAS şi-a prezentat programul de activitate şi lista miniştrilor în faţa deputaţilor, iar la scurt timp aceştia au depus jurământul. Învestirea Guvernului Sandu a fost, însă, declarată neconstituţională de magistraţii Curţii Constituţionale.
"Se declară neconstituțional decretul președintelui Republicii Moldova privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Se declară neconstituțional decretul președintelui Republicii Moldova privind numirea Guvernului Republicii Moldova", a spus Mihai Poalelungi, președintele Curții Constituționale.
Învestirea Guvernului nelegitim a avut loc în sala de şedinţe a Parlamentului. Până acum, această procedură avea loc la Președinție. Maia Sandu, care a fost aleasă ilegal în funcţia de premier a jurat să respecte Constituţia, chiar în timp ce o încălca.
Colegul său din blocul "ACUM", Andrei Năstase, a fost numit viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne. Acesta, vădit emoţionat, a uitat să pupe drapelul, însă şeful statului Igor Dodon l-a sfătuit ce să facă.
În fruntea ministerului Apărării a fost numit consilierul prezidenţial pentru misiuni speciale, Pavel Voicu, implicat și în evenimentele din 7 aprilie 2009. După ce a depus jurământul, acesta a uitat să-şi depună semnătura
Imediat după învestirea ilegală, Igor Dodon, a ţinut un discurs în care a lăsat de înţeles că nu este sigur cât va dura activitatea guvernului proaspăt ales.
"Eu sunt ferm convins că de dumneavoastră depinde, de capacitatea doamnei Maia Sandu cât de funcţional va fi acest guvern. O să fie un guvern pe patru ani, pe o jumătate de an sau pe un an o să decideţi voi împreună", a spus Igor Dodon.
Atât înainte, cât şi după investire, Maia Sandu a fost felicitată de şeful statului care i-a strâns mâna.
Când au fost chemaţi de Igor Dodon la consultări, însă, Maia Sandu și Andrei Năstase au refuzat categoric să dea mâna cu el.
Făţărnicia şi nesinceritatea celor din blocul "ACUM" şi PSRM au fost demonstrate şi înainte de alegerile parlamentare, când Maia Sandu, Andrei Năstase şi colegii lor au semnat un angajament prin care şi-au asumat, public, că NU vor participa la crearea unei coaliții de guvernare formale sau informale, inclusiv cu PSRM.
Sâmbătă dimineaţa, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale toate deciziile Parlamentului luate de PAS, PPDA şi PSRM. Şi asta deoarece, termenul limită de învestire a Guvernului a expirat în data de 7 mai, la miezul nopţii, aşa că, potrivit Legii Supreme, Parlamentul trebuia dizolvat.