Planul Kozac, pus deja în aplicare de alianţa PSRM-ACUM: Parlamentul ilegal a votat anularea votului mixt
Aşa cum au cerut ruşii, deputaţii care fac parte din alianţa lui Kozak ACUM - PSRM au votat ilegal, în prima lectură, anularea votului mixt şi trecerea la sistemul electoral proporţional. Potrivit proiectului, alegerile parlamentare ar urma să se desfășoare la fel ca până la scrutinul din 24 februarie. Aceste acţiuni confirmă că la baza acordului dintre ACUM şi PSRM stau interesele Federaţiei Ruse.
Revenirea la sistemul de electoral vechi a fost încă o condiție a Rusiei, transmisă democraților de către liderul real al PSRM, Igor Dodon, pentru alianța cu PDM. Sistemul prevede alegerea deputaților pe liste de partid, nu direct, de către popor. Acest lucru a fost confirmat chiar de Dodon, într-o discuție cu vicepreşedintele PDM Srghei Iaralov:
DODON: Şi lasă aşa cum am scris iniţial cu sistemul proporţional… „vom analiza posibilitatea de a discuta”…. Ceea ce voi aţi schimbat ieri.
IARALOV: Ascultă, dar ce e rău aici?
DODON: Asta deja este coordonat deja. „Pentru următoarele alegeri parlamentare, să discutăm înlocuirea sistemului cu cel proporţional. Punct.
CITEŞTE ŞI: PROBE VIDEO: IGOR DODON DICTEAZĂ PLANUL DE FEDERALIZARE A REPUBLICII MOLDOVA