PAS l-a denunțat pe Igor Dodon la Procuratura Generală pentru cel puțin două infracțiuni (VIDEO)
Partidul Acțiune și Solidaritate a depus, în anul 2017, la Procuratura Generală un denunț penal împotriva președintelui Igor Dodon pe care îl acuza de acte de trădare de patrie și de ațâțarea vrajbei și dezbinării în societate, potrivit la telegraph.md.
În denunțul prezentat, reprezentanții PAS au prezentat toate acțiunile președintelui Republicii Moldova, pe care aceștia le consideră contrare prevederilor legale și constituționale și care întrunesc elementele constitutive ale celor două infracțiuni sus menționate.
"Sunt multe acțiuni săvârșite de Igor Dodon care se circumscriu acestor două articole. În cazul trădării de patrie am identificat și prezentat cel puțin șase dintre ele", a precizat Sergiu Litvinenco, juristului PAS
Totodată, reprezentantul Partidului Acțiune și Solidaritate a menționat că speră la o finalitate în acest caz, întrucât aceste instituții sunt plătite din bani publici, chiar dacă, potrivit lor, "sunt controlate politic".
- Primarii şi preşedintele raionului Sîngerei: Cerem trădătorilor de ţară: Igor Dodon, Maia Sandu şi Andrei Năstase, să se retragă şi să nu ducă Moldova în haos
- Consultant politic român: Maia Sandu a picat în capcană, UE a făcut o greșeală fatală. Planul Rusiei în Republica Moldova
- Procurorii au pornit proces penal pentru a verifica legalitatea finanțării unor partide