OMUL ANULUI. 13 oameni de succes din raionul Ialoveni au fost premiaţi
Cei mai de succes locuitori ai raionului Ialoveni au primit diplome şi trofee de gratitudine pentru performanţele lor. 13 specialişti în economie, cultură, sport, agricultură, medicină,administraţie publică, dar şi alte sfere de activitate au fost premiaţi în cadrul "Topului raional al Personalităților 2018".
Evenimentul a fost organizat de consiliul raional şi vine să încurajeze munca pe care aceştia o fac zi de zi.
Titlul "Omul anului" i-a revenit primarului din satul Gangura, Marcel Bobeică. În patru ani de când este la cârma localităţii, el a reuşit să dezvolte în sat mai multe proiecte ce au contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor de trai a localnicilor.
"Sunt o persoană care luptă până la urmă. Demarăm un nou proiect construcţia unui oficiu poştal în comuna Gangura. Nu mă opresc. O să continui şi alte proiecte, fiindcă aşa cum am promis locuitorilor comuni Gangura, am să fac fapte bune", a spus Marcel Bobeică primarul satului Gangura raionul Ialoveni.
Irina Mereacre din satul Costeşti a fost desemnată cea mai de succes antreprenoare din raion. Împreună cu familia are o afacere în agricultură.
"Surprinzător de bine. Încercăm să implementăm tehnologii noi, să fim mereu în dezvoltare. Sperăm că va fi bine, că vom avea roade bogate şi Dumnezeu să ţină cu noi", a spus Irina Mereacre antreprenoare din satul Costeşti raionul Ialoveni.
Pe unii câştigători nominalizarea i-a luat prin surprindere.
"Nu cred că este greu. Principalul trebuie să fii motivat, să ai oameni care să te susţină şi o echipă puternică", a spus Andrei Cebotaru, câştigătorul premiului pentru tineret.
"În activitatea mea de 36 de ani, aceasta este una dintre cele mai înalte aprecieri.Pentru asta trebuie zilnic să lucrezi cu populaţia şi cu lucrătorii medicali", a spus Gheorghe Răzeşu şef de secţie, Centrul de Sănătate Ialoveni.
Prezentă la eveniment, ministrul Educaţiei, Monica Babuc, originară din satul Bardar, al aceluiaşi raion, a ţinut să-şi felicite pământenii pentru rezultatele obţinute în munca pe care o practică.
"Trebuie să găsim printre noi oameni care sunt autorităţi, directori de opinie, oameni respectaţi şi oameni care arată că sunt mai buni decât noi, mai buni decât alţii în ceea ce fac", a spus MONICA BABUC, ministrul Educaţiei.
Cea mai dificilă misiune au avut-o membrii comisiei de evaluare a celor mai buni.
"La toate domeniile s-au prezentat câte cinci persoane la acest trofeu. Toţi cei cinci au fost chiar buni. Toate trofeele şi diplomele aduse în domeniul lor, realizările lor, colectivul lor ce spun despre managerii", a spus Lilian Carmanu, vicepreşedintele raionului Ialoveni.
"Vrem să scoatem în evidenţă personalităţile care muncesc zi de zi, în pofida problemelor există în societate. Prin munca lor aduc o imagine pozitivă întregului raion Ialoveni.Sunt oamenii de valoare din raionul Ialoveni sunt cei mai buni. Ne mândrim cu ei", a spus Ghenadie Sajin, preşedintele raionului Ialoveni.
Evenimentul a devenit deja o tradiţie şi a ajuns deja la cea de-a VII-a ediţie.
- LA VATRA PLĂCINTELOR: Zeci de gospodine au pregătit plăcinte pentru toate gusturile
- Veselie şi mese pline de bucate. Localnicii din Zâmbreni, Ialoveni, au sărbătorit Înălţarea Domnului şi hramul localităţii
- ACCIDENT în raionul Ialoveni: O şoferiţă a intrat cu maşina într-un copac. În automobil se aflau şi copii săi