A renunţat la tot pentru o viaţă plină de emoţii. Povestea unei familii, care a reuşit să călătorească în 12 ţări, cu o rulotă
Viaţă ca în filme, în casă pe roţi! Aşa îşi duce traiul o familie de bucureşteni, aflaţi în vizită pentru prima dată, în Republica Moldova. Timp de aproape cinci ani, de când au decis să-şi schimbe radical modul de viaţă, casa şi masa, doi soţi, Dan şi şi Cornelia Constantinescu, împreună cu cei patru copii ai lor au reuşit să călătorească în 12 ţări, cu o rulotă.
Ei au decis să renunţe la tot pentru o viaţă plină de emoţii şi experienţe. Au lăsat în urmă viaţa de Bucureşti, în 2015, iar prima marea lor aventură a fost Vama Veche din România.
"Am închiriat o rulotă, am plecat la mare, ne-a plăcut stilul acesta de viaţă, ne-a prins. Şi atunci ne-am decis să facem asta pe termen lung. Nu ştiam cum, când, doar a fost un vis la care am muncit ca după aia să-l îndeplinim", a explicat Dan Constantinescu, turist.
Pe lângă cei patru copii, cel mai mic având doar 11 luni, în rulotă mai sunt şi câinele Aiko şi pisica Fluffy.
"La noi orice zi e diferită. Nu contează ţara pentru că oricum ne întâlnim cu oameni frumoşi. Am trăit în case mari, luxoase şi nu a fost ceva unde ne-am simţi liberi şi ne-am simţit bucuroşi din plin. Aici trăim cu cât ne permite autorulota să experimentăm", a povestit Cornelia Constantinescu.
Naşterea celui de-al patrulea copil a avut loc în autorulotă, la marginea unei păduri povesteşte Cornelia. Femeia spune că în acele clipe, în ajutor i-a venit soţul său.
"Conceput în Bulgaria în autorulotă, născut în Croaţia în autorulotă. Am născut în zece minute. Când deja ai avut o astfel de experienţă înainte, e uşor pot să spun", a subliniat femeia.
"Ce ţară ţi-a plăcut cel mai mult? Bulgaria. Şi unde ai vrea să mergi? În Italia. Îmi plac pastele şi pizza", a spus Elisabeta Constantinescu.
Deocamdată, copiii nu frecventează şcoala sau grădiniţa, deoarece, părinţii au ales pentru ei educaţia în familie.
"A fost o alegere personală şi în primul rând noi ca părinţi, educatori ar trebui să ne educăm, să vedem cum trebuie învăţat un copil, pentru că noi amândoi am fost olimpici în şcoală. Nu ne-a fost greu să le explicăm anumite lucruri", a declarat Cornelia Constantinescu.
Toate cheltuielile pentru întreţinere sunt acoperite datorită unei afaceri din domeniul comerţului online.
Până în prezent familia Constantinescu a vizitat Macedonia, Albania, Croaţia, Bulgaria, Turcia, Bosnia şi Herţegovina.