Tragedie la un show aviatic din Polonia. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în râu
foto: capturavideo
Tragedie la un show aviatic din Polonia, unde un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-un râu, iar pilotul aflat la manşă a murit. Imediat după accident, evenimentul a fost suspendat, iar salvatorii au început operațiunea de scoatere a aparatului de zbor, care s-a scufundat la o adâncime de șase metri.
Avionul şi corpul neînsufleţit al pilotului german au fost scoase la suprafață după câteva ore. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele prăbuşirii aeronavei.
Organizatorii showului au declarat că pilotul, care era foarte experimentat, făcea o cascadorie complicată.
Nu este clar dacă acesta a pierdut controlul avionului sau dacă a fost vorba despre o defecțiune tehnică.