UN NOU CONCEPT DE RĂZBOI. Rusia vrea să-şi modernizeze strategiile militare
Armata rusă urmează să elaboreze un nou concept de război. Despre acest lucru a declarat Serghei Șoigu, ministrul Apărării de la Moscova, la deschiderea unei conferințe pe teme teoretice și practice cu participarea înalților responsabili ai forțelor armate ruse. Șoigu a declarat că războaiele moderne necesită noi abordări.
”Este foarte important să înțelegem că războaiele de nouă generaţie reprezintă o combinaţie de metode clasice şi asimetrice de război, în care acţiunile militare sunt de scurtă durată şi nu există pur şi simplu timp pentru corectarea greșelilor”, a spus SERGHEI ȘOIGU, ministrul Apărării Federației Ruse.
Șoigu a menționat că, din 2013, echiparea forţelor militare ruse cu arme de ultimă generație a crescut de aproape patru ori, dar strategiile de război au rămas învechite. Elaborarea unor noi abordări militare este crucială, în condiţiile în care militarii ruși vor primi un nou tip de armă, ale cărei caracteristici de luptă se bazează pe tehnologia supersonică și energia laser.
În prezent, Rusia reprezintă cea mai mare amenințare la securitatea regională, participând direct sau indirect în conflictele militare din mai multe țări ale fostei URSS. Pe lângă anexarea ilegală a Crimeei și participarea în războiul din estul Ucrainei, Kremlinul are trupe militare și în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
- Sclavele sexuale ale armatei japoneze. Soldaţii erau duşi CU FORŢA LA BORDEL
- Ucraina comemorează victimele represiunilor politice. Mai multe ceremonii speciale au fost organizate
- Perspectivele apărării au fost discutate astăzi de către prezentanţii Ministerului Apărării şi mai mulţi misionari acreditaţi la Chişinău
- Arabia Saudită acuză Iranul pentru atacurile din Golful Oman. Regatul nu doreşte să se ajungă la un război