PROBLEMA AMBROZIEI RĂMÂNE NESOLUŢIONATĂ. Planta nu a fost nimicită în totalitate
Problema ambroziei rămâne nesoluţionată, iar alergicii vor fi nevoiţi şi în acest an să suporte probleme de sănătate din această cauză.
Deşi, acum două luni autorităţile municipale au dat asigurări că vor rezolva problema, până astăzi nu s-a întreprins nici o măsură de combatere a plantei. În acelaşi timp, oamenii se plâng că simptomele au început deja să se simtă.
În luna martie, şeful de la "Spaţii Verzi", Sergiu Carp spunea că autorităţile municipale au depistat în capitală aproximativ zece hectare de plante, care urmează să le stropească cu ierbicide. La şedinţa primăriei de luni, el a dat din umeri şi a spus că s-a intervenit doar la periferiile oraşului.
"Să zic aşa suprafeţe concentrate nu sunt. Sunt dispersate în tot oraşul. Nu avem suprafeţe concrete de ambrozie, de asta nu este posibil de a interveni peste tot chimic", a spus SERGIU CARP, şef ÎM "Spaţii Verzi".
Un lan de ambrozie creşte în curtea unor blocuri de pe strada Albişoara din Capitală. Mai mult, la doar câţiva metri de plantă este o grădiniţă.
"Ne aflăm acum într-un lan de ambrozie, la doar trei metri de o grădiniţă. Ceea ce vedem noi aici este dezastru ecologic.Deşi trebuia deja să fie întreprinse măsuri fiindcă, dacă ne uităm, planta este încă mică, dar în luna august o să aibă cel puţin un metru", a spus ROMINA BACARJI, alergică la ambrozie.
Pentru a trece mai uşor peste perioada de foc, când planta înfloreşte, Romina Bacarji care luptă cu ambrozia de şapte ani de zile spune că va merge împreună cu familia la mare.
"Administrez pe perioade lungi antihistaminice, spray-uri nazale, picături oculare, deci acolo este un complex întreg. Vă spun sincer nu am putut deschide măcar geamurile pe toată perioada lunii august, ca să nu intre polen în casă. Aerul de mare ajută foarte mult. Am mai practicat şi în alţi ani plecarea la mare, iar la revenire simptomele erau resimţite un pic mai uşor", a spus ROMINA BACARJI, alergică la ambrozie.
Aceeaşi situaţie sunt şi în alte sectoare ale Capitalei. De exemplu, în parcul Dendrariu planta se simte ca la ea acasă. Stadion de pe strada Cuza Vodă din sectorul Botanica al Capitalei este împânzit de ambrozie, iar lista continuă. Pe teritoriul Institutului Oncologic am surprins câţiva muncitori care s-au apucat de tăiat iarba, iar odată cu ea nimicesc şi ambrozia care creşte pe alocuri.
"Începem din vale în deal, când terminăm începem din nou. Important sau nu, noi trebuie să o tundem să fie curat."
Cât priveşte situaţia pe ţară, reprezentanţii de la ANSA ne-au spus că abia la sfârşitul lunii iunie va avea careva date. Alergologul Daniela Cornea spune că dacă până acum tratamentul specific cu alergeni era doar sub formă de injecţii, sau pastile, în curând va apărea unul noi care are eficacitatea de aproape 80 la sută.
"O să fie tratament special cu alergeni în Moldova spre toamnă sper. Pacienţii o să-l poată primi cu ce o să fie diagnosticaţi. Dacă o să aibă alergii moleculare majore, cu aceea vor fi trataţi trei saucinci ani la rând în perioada când se termină înflorirea. Acum o să fie un spray sublingval mai comod de administrat", a spus DANIELA CORNEA, alergolog.
Tratamentul nu este inclus în poliţa de asigurare şi este costisitor. În toamna anului trecut, prim-ministrul în exerciţiu, Pavel Filip a cerut introducerea ambroziei în lista plantelor interzise în Moldova.
Totodată, în noiembrie trecut, a fost votat în lectură finală un proiect de lege, care îi obligă pe proprietarii de terenuri să întreprindă măsuri de combatere a ambroziei. Pentru persoanele fizice, sancţiunea poate ajunge la 1500 de lei, iar pentru cele juridice – la șase mii de lei.