Domeniul apărării şi securităţii statului nu a fost inclus în programul de activitate al Guvernului Sandu
Embed:
Domeniul apărării şi securităţii statului nu a fost inclus în programul de activitate al Guvernului Sandu, publicat la două săptămâni de la învestire. Acest lucru însă nu-l deranjează nici măcar pe noul ministru al Apărării, Pavel Voicu, care recunoaşte că încă nu stăpâneşte domeniul pe care s-a angajat să-l gestioneze în executivul susţinut de alianţa Kozak.
Acum o săptămână, în 15 iunie, noul ministru al Apărării a spus că nu ştie dacă îşi doreşte retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Şi atunci, Pavel Voicu, care este exponentul socialiştilor în Guvernul Maiei Sandu, a declarat că are nevoie de timp pentru a se documenta înainte de a avea o poziţie în acest sens.
La rândul său, premierul Maia Sandu recunoaşte că programul de guvernare al noului executiv a fost eleborat în grabă şi că se mai lucrează asupra acestuia.
"În programul de acţiuni al Guvernului se vor regăsi absolut toate lucrurile, foarte concret şi punctat. Programul de acţiuni se elaborează după ce Guvernul ajunge în funcţie şi lucrează la el împreună cu Ministerele, timp de câteva săptămâni", a spus prim-ministrul, Maia Sandu.
Lipsa domeniului Apărării şi securităţii statului a stârnit nedumerire chiar şi în rândul analiştilor politici apropiaţi noii guvernări, printre care şi Igor Boţan.
"În privința programelor: şi eu am fost uimit să văd programul actualei guvernări, dar am înţeles foarte repede că este un program provizoriu pentru anul 2019", a spus analistul politic, Igor Boţan.
Igor Boţan a încercat însă să găsească o scuză pentru această gafă a Guvernului Sandu.
"Nu era nicio problema pentru Guvernul Maiei Sandu să facă un copy-paste în care să fie şi Securitate, şi soluţionarea problemei transnistrene, probabil e un lucru bun că nu a făcut copy-paste", a spus analistul politic, Igor Boţan.
Deranjat de conţinutul acestui document s-a arătat şi fostul vicepremier din Guvernul Sturza, Alexandr Muravschi. Pe pagina sa de Facebook, el a scris că a studiat acest document, dar deocamdată poate spune doar că nu are ce lăuda, iar să critice nu vrea. În opinia lui, este vorba despre o declaraţie privind intenţiile generale, pentru că programul a fost făcut în grabă, aşa cum s-a putut. Alexandr Muravschi mai spune că aşteaptă un alt program de guvernare.