Vicepreședintele Parlamentului, Monica Babuc, s-a întâlnit cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Linas Linkevicius
Vicepreședintele Parlamentului, Monica Babuc s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Linas Linkevičius.
În cadrul discuțiilor, oficialii au apreciat înalt evoluțiile pozitive în dezvoltarea cooperării bilaterale între cele două state. Monica Babuc a mulțumit Guvernului și Seimas-ului Republicii Lituania pentru atitudinea bună și prietenoasă, comunicarea eficientă pe diferite paliere, dar mai ales ministrului Linkevičius pentru deschiderea și suportul în procesul de realizare a reformelor interne, atingerea aspirațiilor de integrare europeană a Republicii Moldova și de reunificare teritorială a țării. În context, amintim că Lituania a fost co-autoarea Rezoluției intitulate „Retragerea completă și necondiționată a trupelor militare străine de pe teritoriul RM”, inclusă la punctul 35 de pe agenda celei de-a 72-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU „Conflictele prelungite din arealul GUAM și implicația acestora pentru pacea, securitatea și dezvoltarea internațională”.
La rândul său, Linas Linkevičius și-a exprimat recunoștința pentru suportul pe care l-a avut din partea Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova în realizarea cu succes a diverselor proiecte comune, dând asigurări că Republica Lituania va continua să acorde sprijin constant Republicii Moldova. Oficialul a relevat că opțiunea europeană și occidentală ar corespunde cel mai bine eforturilor autorităților moldovenești de a asigura stabilitatea politică în țara noastră, dar și dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova.
În final, Monica Babuc l-a informat pe ministrul lituanian despre momentul politic prin care trece Republica Moldova, despre criza politică care a fost depășită și a subliniat că fracțiunea PDM va depune toate eforturile și va susține toate demersurile în scopul continuării reformelor începute de Guvernul Filip și apropierii Republicii Moldova de comunitatea europeană, având drept scop integrarea țării în Uniunea Europeană și creșterea standardelor de viață a cetățenilor.
La întrevedere a participat Alexandru Jizdan, deputat în Parlament din partea Partidului Democrat din Moldova.