Erupţii vulcanice în Papua Noua Guinee: Zeci de mii de persoane au fost evacuate. clădiri şi terenuri agricole, distruse
Aproximativ 15.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele în urma erupţiilor vulcanice înregistrate în ultima săptămână în Papua Noua Guinee, informează cotidianul The New Straits Times, citează mediafax.ro.
Muntele Ulawun, aflat pe insula Noua Britanie, a erupt brusc miercuri, expulzând, la o înălţime de aproximativ 18 kilometri, o coloană de cenuşă, iar vulcanul Manam a erupt vineri, expulzând fluxuri de materiale piroclastice pe versanţi.
Momentan nu s-au înregistrat victime, însă erupţiile au provocat pagube materiale semnificative, distrugând clădiri, terenuri agricole şi fântâni, iar cenuşa vulcanică a perturbat traficul aerian în zonă.
Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie a anunţat duminică faptul că peste 3.700 de persoane au trebuit să-şi părăsească locuinţele din cauza erupţiei Manam, iar 11.000 după erupţia Muntelui Ulawun.
James Marape, premierul statului Papua Noua Guinee, a vizitat duminică centrele de refugiaţi din provincia Noua Britanie de Vest. Anterior, şeful Guvernului de la Port Moresby a indicat că va trimite trupe pentru a ajuta la eforturile de salvare şi refacere.
Close up shot of Mt Ulawun eruption today, with red lava blasting out. People living their villages near the volcano and moving out. Picture taken by Sophie Gett. #Ulawun #Ulamona #WestNewBritain #PNG pic.twitter.com/PNd8XnGcQE
— Quentin Talingapua (@QuencyHoooraay) June 26, 2019
#Volcan #Volcano #Ulawun. Photos de Bob Lape https://t.co/8cC8qGePht pic.twitter.com/NAYPcztMWJ
— Shérine (@SherineFrance) June 27, 2019