20 de artiști amatori s-au întrecut la bătut toba la Sadaclia, în cadrul festivalului "Bate toba, lăutare"
20 de artiști amatori s-au întrecut la bătut toba, în cadrul unui eveniment organizat, ieri, la Sadaclia, raionul Basarabeasca. Participanţii au fost acompaniați de lăutari.
Nichita Creţu este drumar de meserie, dar de copil a învăţat să bată toba şi de atunci nu a lipsit la nicio petrecere din raionul Cahul de unde este originar.
"Umblu pe la nunţi, cumetrii de la 9 ani. Aşa, de mic copil mi-a plăcut, iaca am îndrăgit-o şi în ziua de azi, la 58 de ani tot o bat", a declarat Nichita Creţu, participant.
"Dacă nu ştii a bate doba, degeaba mai poţi să cânţi la alte instrumente", a declarat Iurie Tabac, participant.
"La nunţi e clar, mă duceam cu doba. Acesta e instrumentul care nu trebuie să lipsească."
Cel mai mic participant a fost Cătălin Său care are 14 ani.
"Eu de la patru ani bat doba. Pe mine m-a învăţat şi tatăl meu, şi moşul meu. "
Muzica de petrecere a înviorat spectatorii, carea abia de se mai puteau ține pe scaune.
"Mie îmi place. Eu tot iubesc să o bat şi îmi place foarte mult. "
"Mie ca atare toate instrumentele, dar acum, la dobă, Maurceanu 100 de procente, nici nu spun. Primul tot, dar aista e bravo. "
Festivalul "Bate toba, lăutare" este organizat pentru al doilea an la Sadaclia de Centrul Naţional de Conservare a Patrimoniului şi de autorităţile locale.
"Anul trecut a culminat cu ceea că erau şi spectatori în sală şi toţi doreau să iasă în scenă şi să ne prezinte cât de bine ştiu să bată doba şi nu pur şi simplu, dar într-un stil lăutăresc, ceea ce şi anul acesta ne-am propus."
Artiştii care au participat la festival au fost aleşi în cadrul unei preselecţii. Cei mai buni dintre ei au mers acasă cu premii băneşti de până la trei mii de lei.