Vestea emoţionantă pe care a primit-o un bărbat, după ce a ieşit din comă de trei luni
Un britanic de 29 de ani care suferă de o boală misterioasă care i-a determinat pe medici să-l bage în comă indusă a descoperit după trei luni că iubita lui era însărcinată și aștepta să se trezească pentru a-i da vestea.
Joseph Cullen s-a trezit din coma indusă după trei luni și a găsit-o lângă el pe iubita sa care aștepta să-i dea vestea cea mare. Era însărcinată în patru luni și urmau să devină părinți.
Billie Smith, iubita lui Joseph povestește: „Reacția lui a fost uimitoare când i-am spus. Putea doar să-și miște buzele, dar se vedea pe fața lui că era atât de fericit. N-am crezut niciodată că voi ajunge să văd asta, credeam că va muri”. Problemele medicale ale lui Joseph au început în luna martie a anului trecut.
A început să prezinte simptomele unei gripe și a stat trei zile în pat crezând că a răcit. Dar când lucrurile nu păreau să se îmbunătățească a ajuns la spital unde starea sa s-a deteriorat. Mâinile și picioarele i-au paralizat și a avut un edem cerebral. Investigațiile medicale nu indicau vreo boală cunoscută, așa că medicii au decis să-l pună în comă indusă până urmai să aibă un diagnostic, încercând astfel să evite evoluția bolii.
După trei luni și verificarea analizelor de medici din Suedia și America, Joseph a fost diagnosticat cu encefalita autoimuna – o boală în care sistemul imunitar atacă celulele sănătoase ale creierului. Cu ajutorul unor tratamente puternice cu steroizi medicii au reușit să îi reducă inflamația creierului și a coloanei vertebrale și au considerat că poate fi scos din comă. El a început să se trezească din comă la jumătatea lunii iunie – și în prima zi după ce a fost conștient a găsit-o pe Billie însărcinată lângă patul lui. Pentru a început drumul lung spre recuperare iar în decembrie, Billie a dat naștere fiicei lor Poppy.