Insula japoneză Kyushu, afectată de ploi torenţiale: Peste 800.000 de oameni au fost evacuați
Ploi torenţiale sunt prognozate miercuri pentru insula Kyushu din sudul Japoniei, determinând autorităţile locale să ordone evacuarea a aproape 800.000 de persoane, după ce Agenţia naţională de meteorologie a cerut rezidenţilor să îşi protejeze vieţile şi să se îndrepte imediat spre centrele special amenajate şi alte zone considerate sigure, scrie agerpres.ro.
Avertizarea vine în contextul în care peste 80 de milimetri de precipitaţii pe oră ar fi fost înregistraţi în unele zone ale insulei miercuri dimineaţă, potrivit Agenţiei meteorologice nipone.
Conform acesteia, unele părţi ale insulei Kyushu ar putea să primească miercuri întreaga cantitate lunară medie de precipitaţii pentru luna iulie.
Autorităţile avertizează, totodată, cu privire la riscul producerii unor alunecări de teren, inundaţii şi ieşiri din matcă ale râurilor din regiune.
Ryota Kurora, directorul departamentului de prognoze meteo din cadrul Agenţiei, a solicitat locuitorilor să evacueze zonele vizate de intemperii cât mai curând posibil.
Potrivit previziunilor meteo, până la 350 milimetri de precipitaţii vor fi înregistraţi în sudul inuslei Kyushu, până la 300 de milimetri în nordul acesteia şi până la 250 de milimetri pe insula sud-vestică Shikoku până joi dimineaţă.
Aflat la Tokyo, prim-ministrul Shinzo Abe a declarat că rezidenţii ar trebui "să ia măsuri pentru a-şi proteja vieţile, inclusiv evacuări anticipate" şi a ordonat Armatei să se pregătească pentru misiuni de salvare şi recuperare a persoanelor afectate de intemperii.
În 2018, Japonia s-a confruntat cu o serie de fenomene meteorologice extreme.
Cu doar un an în urmă, ploile torenţiale care s-au abătut asupra vestului ţării au produs inundaţii şi alunecări de teren, provocând peste 220 de decese - cel mai mare număr de victime cauzate de un dezastru natural în ultimele trei decenii.
Ulterior, Japonia s-a confruntat şi cu un val de căldură timp de două săptămâni, temperaturile ajungând la valori record.
Numărul persoanelor care au murit de insolaţie sau din alte cauze legate de caniculă în iulie 2018 a crescut de peste trei ori faţă de anul precedent, ajungând la 1.032, potrivit Ministerului Sănătăţii din Japonia.