Provocarea care l-a costat viața: Un bărbat a murit, după ce a înghițit o șopârlă
David Dowell, în vârstă de 34 de ani, tată a trei copii, a murit în urma unei provocări pe care a acceptat-o la o petrecere.
Cineva l-a provocat pe bărbat să înghită o şopârlă gecko la petrecerea de Crăciun de anul trecut. După 10 zile, bărbatul a murit în chinuri, transmite New York Post.
Prietenii şi familia doresc să afle exact ce l-a ucis pe Dowell.
La doar trei zile după ce a mâncat şopârla, tânărul a început să se simtă rău. Bărbatul din Australia a fost dus la Mater Hospital din Brisbane, „în agonie absolută”, pe 3 decembrie. Chiar dacă pacientul se simţea foarte rău, personalul medical a refuzat iniţial internarea, crezând că este vorba despre o simplă indigestie. L-au internat la insistenţele familiei.
La o zi după aceea, pacientul a fost diagnosticat cu salmonella. Totuşi, Dowell avea simptome mult mai grave: vomita bilă, avea abdomenul foarte umflat, plămânii au început să se umple cu fluid şi avea urina neagră.
Şapte zile mai târziu, David a murit în timpul operaţiei. Potrivit familiei, bărbatul „a putrezit începând de la interior”.
Cazul seamănă cu unul petrecut tot în Australia. Sam Ballard, un tânăr în vârstă de 27 de ani, a murit în noiembrie 2018 din cauza unor complicaţii apărute după ce a înghițit un limax în urmă cu opt ani.
Citește și Un tânăr rugbist PROMIŢĂTOR din Australia a murit după ce a MÂNCAT UN MELC FĂRĂ COCHILIE