Lee Iacocca, părintele celebrului model auto Ford Mustang şi salvatorul companiei Chrysler a murit
Lee Iacocca, „părintele” celebrului model auto Ford Mustang şi „salvatorul” companiei Chrysler, a murit marți la vârsta de 94 de ani.
El a murit în Statele Unite, la domiciliul său din Los Angeles, în urma complicațiilor la boala Parkinson de care suferea, a declarat purtătorul de cuvânt al familiei în presa americană, citată de BBC. „A jucat un rol istoric conducând Chrysler prin criză şi transformând-o într-o forţă competitivă adevărată. A fost unul dintre marii lideri ai companiei şi ai industriei auto”, se arată într-un comunicat al Fiat Chrysler Automobiles, transmis după aflarea veștii, scrie libertatea.ro.
Născut din părinţi imigranţi italieni, în Allentown, Pennsylvania în 1924, Lee Iacocca şi-a început cariera ca inginer la Ford Motor Company în 1946, trecând ulterior la vânzări. În 1964, a proiectat şi lansat Ford Mustang, cu vânzări de 419.000 de unităţi în primul an şi care a devenit unul dintre cele mai cunoscute modele auto americane.
Lee a fost concediat de companie în 1978, după ce a fost acuzat că a complotat pentru a-l împiedica pe Henry Ford II să-şi preia funcţia de preşedinte al companiei, scrie presa din România.
Un an mai târziu, Iacocca a preluat Chrysler, unde, pentru un salariu de 1 dolar pe an, a condus un proces de restructurare care a inclus un ajutor guvernamental de 1,5 miliarde de dolari returnat până în 1983.