JOAO FELIX VA JUCA LA ATLETICO. Madrilenii l-au achiziţionat pe portughez de la Benfica
Atletico Madrid a realizat cel mai scump transfer din istoria clubului. Spaniolii l-au achiziţionat Joao Felix de la Benfica Lisabona şi au plătit pentru fostul jucător al "vulturilor" 126 de milioane de euro.
Felix a semnat un contract valabil pe şapte ani cu "Los Colchoneros". Atletico Madrid a anunţat transferul atacantului portughez, în vârstă de 19 ani, printr-un videoclip inedit, denumit "Talentul Pur".
Joao Felix a jucat un sezon pentru echipa de seniori a Benficăi şi a bifat 43 de meciuri în toate competiţiile, unde a marcat 20 de goluri şi a oferit 11 pase decisive.
Tot în această vară, Atletico Madrid a mai făcut încă trei achiziţii şi s-a despărţit de câţiva jucători. "Rojiblancos" i-au transferat pe fundaşul brazilian Felipe, pe mijlocaşul mexican Hector Herrera dar şi pe spaniolul Marcos Llorente.
Cea mai recentă plecare din lotul echipei lui Diego Simeone a fost cea a mijlocaşului Rodrigo Hernández Cascante. Acesta va evolua din sezonul următor în Premier League la Manchester City. Asta după ce oficialii clubului englez au plătit clauza de reziliere de 70 de milioane de euro a fotbalistului.
- NETS, TRANSFERURI DE SENZAŢIE. Durant şi Irving au semnat cu clubul din Brooklyn
- Antoine Griezmann poate pleca de la Atletico Madid pentru 120 milioane euro
- KOVACIC, TRANSFERAT DEFINITIV. Chelsea a plătit 45 de mln de euro clubului Real Madrid
- Luuk de Jong pleacă de la PSV Eindhoven la FC Sevilla, pentru 15 milioane euro